Senatul are alocată de la bugetul de stat o sumă de peste 104,1 milioane lei în 2015, în creştere cu 0,69% faţă de execuţia preliminată pe 2014, se arată în proiectul de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, potrivit Agerpres.
Din această sumă, cheltuielile de personal reprezintă circa 74,8 milioane lei iar cheltuielile cu bunuri şi servicii, 21,5 milioane lei. Valoarea totală a salariilor de bază se ridică la 39,3 milioane lei iar sporurile pentru condiţiile de muncă, la 1,5 milioane lei.
Pentru deplasări interne este prevăzută suma de 10,4 milioane lei iar pentru cele externe - 1,125 milioane lei.
Fondul preşedintelui Senatului se ridică la 150.000 lei. De asemenea, instituţia are prevăzute venituri proprii de 300.000 lei, în scădere cu 40% faţă de 2014.
Plenul Senatului aprobase în data de 25 noiembrie un buget de aproximativ 109,4 milioane lei pentru anul viitor.