Senatorii-jurişti au decis, ieri, ca personalul CNSAS să fie pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 5 ani dacă furnizează informaţii din dosarele colaboratorilor fostei Securităţi.
Decizia luată de senatorii din Comisia juridică modifică astfel legea de funcţionare a Colegiului CNSAS. Cu închisoare se pedepseşte şi tentativa de a furniza date din dosare. La dezbaterile asupra ordonanţei CNSAS au participat şi o serie de reprezentanţi ai societăţii civile, care au reuşit să stopeze o iniţiativă a senatorului PSD, Şerban Nicolae.
El a solicitat ca orice persoană, nu doar angajaţii CNSAS, care „obţine sau deţine“ date din dosare, să fie pedepsită cu închisoare de până la 5 ani. Sub incidenţa legii ar fi intrat astfel jurnaliştii şi cercetătorii care scriu despre ororile comunismului. „CNSAS-ul funcţionează de 9 ani şi în acest timp s-a făcut trafic de informaţii, s-a făcut şantaj şi alte infracţiuni în legătură cu datele deţinute“, iar „securiştii sunt suficient de perfizi ca să manipuleze presa“, au fost argumentele invocate de Şerban Nicolae, care nu a prezentat nicio probă în acest sens. În replică, reprezentanţii mai multor ONG-uri i-au cerut senatorului o „minimă decenţă“, moment în care social-democratul a izbucnit.
„Sunteţi aici invitaţi, nu mă puneţi la punct. Înţelegeţi că aşa funcţionează democraţia peste tot, şi că ideea că ai voie să spui asta, n-ai voie să spui astalaltă denotă o mentalitate totalitară“, a susţinut Şerban. La solicitarea preşedintelui Agenţiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, senatorii au reintrodus posibilitatea ca şi persoanele din conducerea ONG-urilor să poată fi verificate, la cererea organizaţ iei. În acelaşi timp, membrii Comisiei au revenit şi asupra sintagmei care definea colaborarea cu Securitatea, prin furnizarea de informaţii „cu intenţie“. Ei au eliminat astfel posibilitatea ca foştii colaboratori să afirme că au furnizat informaţii Securităţii fără să vrea. 5 ani de închisoare este pedeapsa maximă pentru încălcarea legii