Scandal la Parlament. Senatorii PNL si USR au părăsit sala de ședințe. Care a fost motivul discordiei

Scandal la Parlament. Senatorii PNL si USR au părăsit sala de ședințe. Care a fost motivul discordiei

Şedinţa Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum după ce senatorii PNL şi USR au părăsit luni sala de plen. Un proiect controversat a fost subiectul disputei putere-opoziție.

Hotărârea a fost luată de senatorii opoziției întrucât preşedintele de şedinţă, Şerban Valeca, nu a vrut să retragă de pe ordinea de zi reluarea votului pentru propunerea legislativă iniţiată de social-democratul Florin Iordache privind instituirea unui termen de cel mult 15 zile în care hotărârile Parlamentului să poată fi contestate la Curtea Constituţională.

Solicitarea senatorilor PNL şi USR a fost motivată de faptul că acest act normativ a fost respins de plen în 7 mai. Valeca a explicat că liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a solicitat la acea dată reluarea votării pentru că unor senatori nu li s-a înregistrat votul. Propunerea lui Şerban Nicolae nu a mai fost supusă votului la acea dată pentru că şedinţa a fost suspendată şi atunci din lipsă de cvorum.

S-au înregistrat la acea dată pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale 66 de voturi „pentru'', 14 „împotrivă'' şi nouă abţineri, număr insuficient pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic (69).

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputaţilor şi al celor două Camere ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial", prevede proiectul.

În prezent, în Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în procedura jurisdicţională a controlului constituţionalităţii actelor Parlamentului, nu este stabilit un termen în care cei îndrituiţi să sesizeze CCR să îşi poată exercita acest drept.

Conform proiectului adoptat de Camera Deputaţilor şi respins de Senat, Curtea asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, regulamentelor Parlamentului, hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, precum şi a ordonanţelor Guvernului.

Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează: se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere, ale unui grup parlamentar sau unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Potrivit proiectului, sesizarea CCR asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii şi se aduce la cunoştinţa Camerei al cărei regulament sau hotărâre au fost dezbătute. Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului sau hotărârii criticate, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament sau hotărâre declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice, mai prevede proiectul.