După ce au absentat azi de la Comisia Juridică de la Senat pentru a nu avea cvorum și pentru a se amâna astfel audierea candidaților pentru CCR, până la formarea unor majorități care să le permită impunerea propriului candidat pentru funcția de judecător al Curții, liberalii strâng semnături pentru schimbarea lui Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului.
Cel care se ocupă de acest demers este prim-vicepreședintele PNL și vicepreședinte al Senatului, Teodor Atanasiu. Cu toate acestea, în interiorul grupului PNL de la Senat nu este sigur că toți parlamentarii vor susțin debarcarea lui Tăriceanu. Printre ei, Puiu Hașotti, Ion Ariton, Marian Câmpeanu sau Varujan Vosganian, potrivit unor surse liberale.
Azi, senatorul Corneliu Popescu a anunţat că se declară senator independent şi că va activa ca membru afiliat grupului parlamentar PNL.