Senatorul UNPR Constantin Popa este cercetat de Parchetul general după ce un agent de poliție a depus o plângere împotriva lui, pentru ultraj. Agentul îl acuză pe parlamentar că l-a lovit chiar în sediul Poliției Buzău, după ce a amendat-o pe fiica alesului.
Senatorul UNPR Constantin Popa se află în mijlocul unui imens scandal. Surse din Poliţie şi Parchet susțin că, băut fiind, ar fi agresat un poliţist de la Circulaţie, chiar în interiorul sediului Poliţiei Municipale Buzău.
Parlamentarul progresist, susţin sursele citate, ar fi mers, miercuri seară, la Poliţie unde a încercat să ia legătura cu comandantul instituţiei pentru a-l pune în contact cu un poliţist de la Rutieră. Agentul i-ar fi suspendat permisul de conducere uneia dintre fiicele sale care ar fi condus în stare de ebrietate şi ar fi trecut pe roşu, în urmă cu circa o lună, transmite sansanews.ro.
În timp ce încerca să ia legătura cu comandantul Poliţiei Municipiului, Popa l-a dibuit pe agentul Vasile pe care l-a agresat destul de dur luxându-i un umăr.
În urma conflictului, senatorul Constantin Popa s-a ales cu o plângere pentru ultraj. Procuror Victoria Mehedinţu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a precizat: „La Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a fost înregistrată o plângere cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj. Având în vedere calitatea persoanei, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Contactat de observatorbuzoian.ro, senatorul Popa susține că agentul „îl vânează” și că nu l-ar fi lovit pe polițist.„Mă urmărea băiatul ăsta, nu e prima oară când o face. M-am dus la el și i-am zis domnule nu mă mai urmări, nu mă mai hărțui, ce ai cu mine, am să te reclam.El se laudă că e șmecherul VIP-urilor, că a amendat mașina Procuraturii, că a luat permisul la X, și la Y. Oricum, nu am bătut pe nimeni și doar am discutat cu domnu subofițer. Înțeleg că dumnealui ar fi depus plângere cum că am zis eu că îl dezbrac și că l-aș fi amenințat”, susține Popa.