Senatoarea se laudă cu eliminarea pensiilor speciale. În trecut le cerea pentru notari

Senatoarea se laudă cu eliminarea pensiilor speciale. În trecut le cerea pentru notari

Politica se face după cum bate vântul. Exemplul cel mai grăitor vine din Iași. Un senator din Iași, s-a lăudat intens că a pus umărul la eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați, în contextul în care, tot el, cerea includerea la aceleași pensii speciale a notarilor.

Este vorba de Iulia Scântei, senator PNL de Iași. Dacă acum trei ani, propunea includerea notarilor publici ce au profesat în timpul comunismului alături de judecători și procurori pentru a beneficia de pensii de serviciu ca și aceștia, zilele acestea a ajuns să defileze triumfătoare, la televizor, anunțând că a pus umărul, serios, la eliminarea pensiilor speciale în rândul magistraților.

Amintim cum în 2017, același senator liberal a depus un amendament în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, unde Iulia Scântei avea calitatea de membru. Amendamentul a fost votat. Conform raportului comisiei, înaintat Parlamentului pe 18 decembrie 2017, la aliniatul 5 al articolului 82 al Legii 303/2004, Iulia Scântei a propus schimbarea paragrafului prin introducerea sintagmei „notar de stat”, alături de alte categorii profesionale care urmau să beneficieze de pensie de serviciu.

Sursa: 7Iasi.ro

Ne puteți urmări și pe Google News