Senat: PRIMA DEZBATERE în Comisii a noilor măsuri fiscale, adoptate prin OUG

Efectele modificării Codului Fiscal, o măsură adoptată de Cabinetul Tudose prin ordonanță de urgență, sunt dezbătute luni, la Senat, în Comisiile de buget şi economică. La discuții au fost invitați să participe reprezentanţii patronatelor, investitorilor străini şi autohtoni, Asociaţiei Oraşelor şi Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În ședința de astăzi, comisiile de specialitate vor adopta un raport pentru OUG 79/2017 care aduce schimbări semnificative Codului Fiscal.

În cadrul dezbaterii de luni, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), a spus că nu este mulțumit de forma măsurii split TVA, care a fost adoptată de Senat pe 31 octombrie și care va fi aplicată exclusiv companiilor aflate în insolvenţă sau care înregistrează întârzieri la plata acestei taxe.

„Noi suntem nemulțumiți de cum a ieșit split TVA. Chestiunea că e opțional nu reflectă fondul discuțiilor. Nu se justifică prin nimic toate modificările Codului Fiscal. Prin aplicarea la cei cu cifra de afaceri de 1 milion, vom îngropa și micii investitori. Singurul efect va fi că investitorul nu va mai face investiția, pntru că nu-și va recupera banii imediat, sau dacă îi va recupera, atunci o va face la negru”, a afirmat Pârvan, în cadrul ședinței Comisiilor finanțe și economică.

El a adăugat că nu susține nici Ordonanța 82/2017 care îi obligă pe toți angajatorii din România să inițieze negocieri colective pe parcursul a numai 30 de zile calendaristice pentru transferul CAS de la angajator la angajat. În plus, președintele PIAROM a mai precizat: „suntem total împotriva eliminării avantajelor pentru informaticieni și pentru cercetare-dezvoltare. Aceste două sectoare sunt singurele motoare care contribuie la economie.” 

În replică, senatorul PNL, Daniel Zamfir, care este și președintele Comisiei economice, a susținut că „mediul de afaceri care soluții să facă profit la limita legii”.

Marțea trecută, Comisia economică din Senat a amânat marţi avizarea proiectului de lege pentru aprobarea OUG privind modificarea Codului Fiscal. 

Decizia luată de membrii Comisiei economice a fost ca avizul să fie dat săptămâna aceasta, liberalul Daniel Zamfir, invocând necesitatea unei dezbateri la care să participe şi reprezentanţii mediului de afaceri.

Prezent la şedinţa de săptămâna trecută a Comisiei economice, senatorul PSD Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei de buget din Senat, a anunțat că forul legislativ pe care îl va conduce va adopta azi raportul pe ordonanța de urgență nr. 79/2017.

Liberalul Daniel Zamfir a depus două amendamente la OUG, unul care prevede că firmele cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro vor avea de ales între a plăti impozit de 16% pe profit sau a plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Cel de-al doilea amendament prevede că modificările la Codul Fiscal, prevăzute de ordonanţa de urgenţă a Guvernului, vor intra în vigoare la şase luni, nu de la 1 ianuarie 2018, cum prevede OUG.

Pe 10 noiembrie, Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial, în jurul orei 18.00, moment din care a intrat în vigoare. Prevederile se aplică de la începutul lui 2018.

După dezbaterea în comisii și adoptarea unui raport, OUG va fi votată în plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional pentru această ordonanță de urgență.