Horia Ioan Marinescu a fost ales, ieri, în funcţia de secretar general adjunct al Senatului. Astzăi, el a fost nevoit să demisioneze din cauza unor probleme de incompatibilitate.
"Nu a fost o demisie azi, s-a constatat că secretarul general adjunct e în incompatibilitate, nu îşi exercita această funcţie", a explicat vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu. După care a precizat că, procedural se va constata "vacanţa postului prin demisie, nu prin altceva". "Ieri nu s-a ştiut. Persoana respectivă a venit şi ne-a spus că se regăseşte într-o situaţie de incompatibilitate, nu m-am uitat în CV. În ceea ce priveşte susţinerea acestei poziţii, a fost a unui alt grup parlamentar (n.r. - PC). Noi am înţeles că îndeplineşte toate condiţiile şi am întrebat. Persoana a constatat că urma să intre în incompatibilitate şi a preferat să-şi prezinte demisia", a mai spus Cristian Dumitrescu.
Senatul l-a ales în funcţia de secretar general adjunct pe Horia Ioan Marinescu, în şedinţa de ieri, la propunerea grupului parlamentar PC, cu 121 de voturi pentru, patru împotrivă şi şapte abţineri.
Împotriva acestei numiri s-a pronunţat atât liderul grupului parlamentar PNL, Puiu Haşotti, cât şi senatorul PDL Traian Igaş, pe motiv că cel în cauză a fost propus de către PC - un grup parlamentar care nu mai există.
Cât priveşte situaţia juridică a grupului parlamentar PC, vicepreşedintele Senatului a spus că această chestiune va fi luată în discuţie într-o nouă şedinţă a Biroului Permanent, dacă va fi înscrisă pe ordinea de zi, la cererea unui grup parlamentar. CITIȚI ȘI:
- Grupul parlamentar PC din Senat riscă să fie dizolvat astăzi de Tăriceanu