Comisia pentru buget din Senat a amânat, marți, cu o săptămâna, dezbaterea despre OUG 114/2018 care prevede instituirea unor măsuri fiscale în domeniul investițiilor publice alături de anumite măsuri fiscal-bugetare. Liberarii au acuzat că că această ordonanță nu are un studiu de impact și au mai spus că ordonanța este catastrofală pentru mediul de afaceri românesc.
Comisia de buget a Senatului a amânat cu o săptămână discuțiile privind controversata OUG 114/2018. Această ordonanță prevede anumite măsuri fiscale, printre care și introducerea „taxei pe lăcomie" pentru bănci. Amânarea a fost necesară, potrivit șefului comisiei, social democratul Viorel Arcaș, pentru ca toate amendamentele propuse să fie transmise Ministerului Finanțelor pentru a fi analizate, conform
Au existat 3 amendamente de eliminare a OUG 114, unul propus de liberali, iar celelalte două de USR, dar au fost toate respinse de Comisie, marțea următoare urmând să se discute celelalte amendamente. De asemenea, senatorul Florin Cîțu a mai solicitat președintelui Comisiei ca la următoarea ședință să fie invitată și Banca Centrală, singura instituție care a realizat un studiu de impact al OUG 114.
Reamintim că Ordonanța a produs serioase îngrijorări în mediul de afaceri, fiind criticată atât de comunitatea de business, cât și de Banca Centrală și de organismele europene pentru modul în care a fost promovată dar și pentru lipsa oricărui studiu de impact al acesteia.
Denumită inițial Ordonanța ”lăcomiei”, documentul critică sistemul bancar din cel puțin două motive: primul, acela că băncile în loc să finanțeze economia, preferă să își plaseze banii în titluri de stat, iar cea de-a doua critică e legată de marjele mari cu care acestea lucrează. Pe scurt, băncile românești dau credite prea scumpe populației și bonifică prea modest depozitele românilor.