Editura Evenimentul si Capital

Primele semne ale CRIZEI MONDIALE. A doua ECONOMIE a LUMII, cea mai MICĂ creştere din ultimii 28 de ANI

Autor: | | 0 Comentarii | 1460 Vizualizari

China, a doua economie mondială, a înregistrat o performanţă sub aşteptări în 2018, cu o creştere anuală de 6,6%, după un avans de 6,8% în 2017, arată datele publicate luni de Biroul Naţional de Statistică, transmit DPA şi Reuters.

Este cel mai lent ritm de creştere din 1990 şi vine pe fondul atenuării cererii pe plan intern şi al efectelor războiului comercial cu SUA. Analiştii, care estimează o încetinire a PIB-ului Chinei la 6,3% în 2019, se aşteaptă ca datele publicate luni să pună presiune pe autorităţile de la Beijing pentru a adopta noi măsuri de stimulare a economiei.

"Guvernul are mijloacele necesare pentru a sprijini economia. El poate majora cheltuielile de infrastructură şi poate reduce rata rezervelor obligatorii ale băncilor. Deci, nu trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu cheltuielile de capital. Dar problema este consumul. În condiţiile războiului comercial cu SUA, încrederea consumatorilor este afectată. Până acum, ritmul solid de creştere a salariilor a sprijinit consumul, dar acum pare să existe un sentiment de anxietate privind viitorul", a apreciat Naoto Saito, cercetător şef la Daiwa Institute of Research din Tokyo.

În trimestrul patru din 2018, PIB-ul Chinei a crescut cu 6,4%, faţă de 6,5% în precedentele trei luni. Este cel mai lent ritm de creştere de la criza financiară.

Deşi vânzările de retail au crescut în decembrie cu 8,2%, încrederea consumatorilor chinezi este la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani. Anul trecut, vânzările de vehicule pe cea mai mare piaţă auto din lume au scăzut pentru prima dată din anii '90.

Oficialii de la Beijing s-au angajat să stimuleze consumul prin subvenţii la diverse achiziţii, de la maşini la electrocasnice. Dar veniturile disponibile se reduc, iar datoriile gospodăriilor sunt în creştere, scrie Agerpres.

Cutremur DEVASTATOR! 7,5 grade pe scara Richter! Pagubele sunt URIASE

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata