Decedați și semnături false pe listele de susținere ALDE la alegerile europarlamentare

Decedați și semnături false pe listele de susținere ALDE la alegerile europarlamentare

Poliţia Predeal a deschis un dosar penal in rem pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în urma sesizărilor potrivit cărora primarul interimar al oraşului a întocmit şi semnat pentru conformitate mai multe liste de susţinere ale ALDE la alegerile pentru Parlamentul European. Pe listele de susţinători ai ALDE ar exista semnături false, inclusiv ale unor persoane decedate.

Anchetatorii au cerut Biroului Electoral Central, printr-o adresă oficială, listele respective, unde apar persoane decedate și persoane care declară că nu au semnat pentru ALDE.

„Prin ordonanţa din data de 02.05.2019, a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Staţiunii Predeal, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de <fals în înscrisuri sub semnătură privată> (...). În fapt s-a reţinut că primarul interimar al staţiunii Predeal a întocmit şi semnat pentru conformitate mai multe liste de susţinere ale partidului ALDE la alegerile pentru Parlamentul European din 26.05.2019 în care se regăsesc semnături ale unor persoane decedate anterior datei de semnare a listelor, iar numiţii (...) au afirmat că nu au semnat niciodată listele pentru alegerile europarlamentare. În urma cercetărilor în cauză există indicii rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi sunt temeiuri de a se crede că unele înscrisuri aflate în posesia Biroului Electoral Central, pot servi ca mijloc de probă în cauză (...)”, se arată în solicitarea transmisă de Poliţia Predeal către BEC.

Biroul Electoral Central a aprobat solicitarea şi a decis să pună la dispoziţia anchetatorilor 7 liste, care au fost întocmite în data de 15 martie şi conţin, în total, 70 de semnături.

Ne puteți urmări și pe Google News

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele ALDE Braşov, Daniel Zamfir, a afirmat că nu ştie ce s-a întâmplat la Predeal, însă, dacă într-adevăr există nereguli, vinovatul trebuie să plătească.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat la Predeal, eu am preluat organizaţia, practic, în plină campanie de strângere a semnăturilor. Nu am nicio implicare în cazul acesta. Acum, dacă se va constata că există ceva nereguli acolo, cine le-a făcut trebuie să plătească. După cum ştiţi, aceste liste sunt semnate de cel care le-a întocmit”, a declarat Zamfir.