Semnal de alarmă. Mijloacele de transport în comun în Capitală, un pericol public

Semnal de alarmă. Mijloacele de transport în comun în Capitală, un pericol public

După ce un troleibuz a luat foc în centrul Capitalei, a ieșit, din nou, la iveală nesiguranța traficului de călători din București.

 

Lideri sindicali ai șoferilor spun că multe mijloace de transport în comun sunt reparate cu piese vechi, preluate din cimitirele STB, și devin pericol public.

Conducerea societății de transport public din București a precizat, printr-un comunicat de presă, că a dispus verificarea parcului de troleibuze, pentru a preîntâmpina, în viitor, apariția unor asemenea evenimente.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doar că pentru a-și eșalona datoria publică de 231 milioane de lei, în decembrie anul trecut STB a pus garanție la ANAF... sediul central, 995 de autobuze, 65 de troleibuze, 10 tramvaie, 78 de utilaje tehnice și 92 de echipamente tehnice.

Sindicaliști spun că mijloacele auto defecte și ruginite din depouri nu ajung la fier vechi, din cauză că piesele sunt dezmembrate și folosite la repararea utilajelor de pe trasee.

„În prezent se practică același obicei: de a se lua piese de pe autobuzele trase pe dreapta, de a funcționa în parametri anormali. Avem probleme și la sistemul de frânare, la sistemul de direcție, ITP-ul, cum știți, sunt măsluite la zi reviziile tehnice. S-a întâmplat să mai ia foc autobuze pe care s-au montat aerele condiționate pe acele Euro 3. Acele lucruri s-au mușamalizat în acel moment. Ne așteptăm, acum când a venit vara, să se întâmple aceleași incidente”, spune Valer Ciobănescu - lider sindical la STB.

„Troleibuzele sunt într-o stare foarte proastă! Chiar dacă uneori se mai aduc piese, dar nu se aduc la nivelul la care ar trebui. La fel și la tramvaie, aceeași situație, și se iau piese de pe cele care sunt imobilizate! Se iau, de exemplu, patine, se iau alte piese care se pun de pe cele defecte pe cele care se află în circulație. Dar tot parcul are o vechime de cel puțin 15 ani”, declară un alt sindicalist, care a cerut protecția anonimatului, scrie Digi24.

Dincolo de rugina vizibilă pe mai toate autobuzele și trolebuzele vechi, STB duce lipsă și de anvelope. Multe sunt uzate peste limita de casare.

Și în afară de lipsuri, STB are și probleme de imagine. Printre șoferii îmbrăcați decent sunt destui în șlapi, maiou și trening.