Semn divin primit de Nelu Ploieșteanu înainte să moară

Semn divin primit de Nelu Ploieșteanu înainte să moară

Nelu Ploieșteanu a primit cu câteva săptămâni înainte să moară un semn pe care artistul l-a considerat divin. Nelu Ploieșteanu a considerat, până în ultima clipă a vieții, că a fost din partea fiului său, Mihăiță, care s-a stins în urmă cu aproape trei ani. Celebrul cântăreț de muzică lăutărească a povestit ce i s-a întâmplat în acea zi specială. Emoția i se simțea în voce și ochii îi avea în lacrimi.

}n urmă cu două luni, Nelu Ploieșteanu a mărturisit că a primit un semn de la băiatul său, plecat în lumea de dincolo.Totul s-a petrecut în noua locuință, unde nicio persoană nu intrase. Când el a mers la un moment dat, a găsit înăuntru o pană, despre care a simțit că ar fi, de fapt, o prevestire din partea lui Mihăiță.

Un fulg de porumbel în noul apartament

“Eu m-am mutat în noul apartament și acolo nimeni n-a deschis nicio ușă și imediat când am fost am găsit un fulg de porumbel!”, a declarat îndrăgitul lăutar Nelu Ploieșteanu în cadrul interviului.

Nelu Ploieșteanu a vorbit despre dorul infinit pe care l-a trăit după ce și-a condus băiatul pe ultimul drum: “Fiul meu este înmormântat la Cimitirul Străulești 2, în fiecare zi merge cineva din familie să-i ducă flori, are mereu candela aprinsă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iar acum, de Sărbători, i-am pus brăduț și jucării. Acolo e raiul pe pământ, acolo mă simt bine, lângă el! Au trecut doi ani, dar ne este foarte dor de Mihăiță, și mie și soției. Nu există cuvânt în lumea asta care să exprime durerea părinților care își pierd copilul. Dar el este mereu lângă noi, la necaz. Ne apare și în vis, îl visăm și vesel și trist”.

Nelu Ploieșteanu a avut cântări în Slănic, în pandemie

“Am noroc că la Slănic nu-s atâtea cazuri de coronavirus, lumea nu umblă cu mască, mai vin turiștii la masă, e bine, mai câștigăm un bănuț. O să cânt acolo și de Sf. Vasile, iar de Revelion am mici petreceri de familie, îmi iau acordeonul și mai fac o cântare, pe la prieteni”, a mărturisit artistul, relatează playtech.ro.

Iubitul și regretatul cântăreț va fi condus pe ultimul drum duminică, 4 aprilie 2021. El va fi înmormântat în Cimitirul Străuleşti 2, lângă fiul său. Diagnosticat cu tetrapareză spastică, Mihăiţă a încetat din viață în aprilie 2018, la vârsta de 32 de ani.

Nelu Ploieșteanu - pe numele real Ion Dumitrache

Nelu Ploieşteanu, cu numele real Ion Dumitrache, s-a născut pe 16 decembrie 1950 în satul Ciorani, judeţul Prahova. El a cântat de la şase ani la acordeon, dar la 17 ani a fost plătit pentru prima dată: s-a întâmplat la o nuntă. Cu timpul, artistul a învăţat să cânte şi la pian. Primul turneu în străinătate a fost în 1978, în Franţa. În România, a cântat la petreceri pentru Nicolae Ceauşescu şi pentru toţi preşedinţii de după Revoluţie, mai puţin Emil Constantinescu.