În condiţiile de înscriere la concurs a fost trecută ca obligatorie „expunerea politică”, Petrescu fiind membru important al PSD.
La Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română a avut loc ieri proba de interviu din cadrul procedurii de selecţie a directorului general. Data şi ora interviului au fost anunţate, pe site-ul instituţiei, doar cu o zi înainte, dar nimeni nu s-a plâns. Nici nu avea cine doarece pe „lista scurtă” a celor aleşi pentru interviu în cursul procesului de selecţie, demarat pe 22 mai, publicată pe site în 6 iunie, figura un singur nume, Armand Petrescu, actualul director general al Autorităţii.
Acesta va afla pe 5 iulie dacă rămâne în funcţie, deşi e greu de crezut că după ce a aranjat lucrurile să concureze singur va ieşi pe locul doi.
Refuzat de Berceanu
Armand Petrescu este director general la Autoritatea Aeronautică Civilă din aprilie 2013, când a fost propulsat de PSD, partid în care a condus Departamentul de Infrastructură şi Transport. Din această calitate el şi-a pregătit cu grijă obţinerea unui nou mandat.
RA-AACR a fost înfiinţată în anul 1993 cu scopul de a asigura supravegherea şi aplicarea reglementărilor aeronautice civile naţionale şi internaţionale
În „Anunţul privind organizarea selecţiei candidaţilor pentru funcţia de director general al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, la capitolul „condi- ţii de înscriere” apărea ca obligatorie „expunerea politică”, ceea ce, cum scriam mai sus, Petrescu are cu asupra de măsură.
Ca un exemplu în acest sens este faptul că, în 2009, PSD a încercat să-l plaseze la conducerea Aeroportului Otopeni, dar s-a opus ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu. „Recomandare de la ultimul loc de muncă”
O altă condiţie de înscriere a fost „recomandare de la ultimul loc de muncă”, care trebuia să cuprindă, în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional și moral al persoanei și referințe profesionale favorabile de la ultimul loc de muncă. Ar fi tare interesant de văzut cum l-a caracterizat directorul general Armand Petrescu pe candidatul Armand Petrescu.
Cum spuneam, Petrescu e de peste patru ani în fruntea Autorităţii, aşa că la „condi- ţii specifice” a trecut cu curaj şi ca aspirantul la postul de director general „să aibă experiență de minim 10 ani în domeniului aviației, din care experiență relevantă (minim 3 ani) în activitatea de administrare/top management a unor entități, cu minim 200 de angajați, din domeniul de activitate al RA-AACR”.
Un Consiliu de Administraţie de multe stele
Pe 8 iunie pe site-ul instituţiei a fost postată „Scrisoarea de aş- teptări în procesul de recrutare pentru poziţiile de membri în Consiliul de Administraţie/directori în sensul OUG 109/2011”. Cum rezultatul nu este postat, am apelat la sursele noastre din Autoritatea Aeronautică, iar acestea ne-au spus că Armand Petrescu s-ar fi autonumit în Consiliul de Administraţie, unde şi-a mai plasat şi doi consilieri, generalul SRI Ion Grosu, adjunctul lui Florian Coldea, scos din SRI în urmă cu un an, şi Sorin Encuţescu, fost secretar de stat la MApN şi în Ministerul Economiei.