Dan Barna s-a referit la controalele declanșate de Direcția de Luptă Antifraudă, la scurt timp după ce s-a descoperit că a fost implicat în dezvoltarea unor proiecte cu fonduri europene.
Ancheta de presă a fost urmată de ancheta inspectorilor de la DLAF, chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerea președintelui. Refuzul lui Barna de a da declarații ferme pe acest subiect iau adus acestuia un procent electoral mult mai mic decât spera, acesta clasându-se pe locul trei la aceste alegeri.
În cursul zilei de joi, Barna a dat un interviu la Europa FM, unde s-a referit la această anchetă a DLAF.
"Dacă vorbim de DLAF, care s-a autosesizat în urma anchetei RISE, o perioadă nu s-a mai întâmplat nimic. În momentul de faţă ştiu că sunt verificări în curs şi ştiu asta, pentru că săptămâna trecută sora mea, fostele angajate de la croitoria respectivă - unde a lucrat sora mea - au fost invitate pentru audieri. Li s-au pus întrebările, oarecum fireşti: dacă au lucrat acolo, dacă au primit toate salariile, dacă au croit, ce-au croit, dacă au cusut rochii, şorţuri... Adică au fost întrebările de verificare.
Mai multe instituţii verifică activitatea mea anterioară în perioada aceasta. Inspecţia Muncii a fost, a reverificat. Deci sunt verificări în curs. Eu am toată încrederea că în perioada următoare - sper să fie cât mai scurtă - se va ajunge la un final, pentru că sper să nu se repete secvenţa din campaniile anterioare", a declarat liderul USR.
Președintele USR a mai declarată că speră ca va fi invitat la sediul DLAF pentru a da lămuririle necesare.
"Eu sunt optimist că în săptămânile, lunile următoare lucrul acesta se va închide. Spun şi acum ce am spus în campanie: îmi ofer disponibilitatea să fiu invitat, dacă se consideră necesar, să clarific orice eventuale neclarităţi legate de asta şi am toată credinţa că şi cei de la DLAF se vor convinge că proiectele respective şi-au atins obiectivele de finanţare, că au fost procedural realizate corect, pentru că toate controalele, şi naţionale, şi europene, au confirmat acest lucru.
Şi chiar proiectul, croitoria respectivă, atât de verificată, a fost printre cele vizitate de Comisia Europeană ca exemple de bună practică în perioada de implementare. Deci, lucrurile sunt într-o logică firească, se fac verificări, sunt total deschis - dacă voi fi invitat - să mă duc să răspund la orice neclarităţi există. Şi credinţa mea este că se va încheia verificarea şi se vor trage concluziile necesare într-un termen rezonabil, transparent, corect", a arătat Barna.