Şeful statului anunţă suplimentări de trupe

AFGANISTAN. Numărul militarilor români în Afganistan va fi suplimentat în următoarele luni cu aproximativ 140-150, a anunţat, ieri, preşedintele Traian Băsescu, la finalul întâlnirii cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.

Noii trimişi ar urma să primească misiuni „în mod deosebit în zone de activitate de intelligence, în partea medicală, în instruirea trupelor afgane”, a explicat şeful statului. El a adăugat că suplimentarea a fost deja aprobată, încadrându-se în planificarea anulă votată de parlament. Participarea cu efective care să asigure asistenţa medicală şi instrucţia a fost asumată de România la Summitul Alianţei de la Strasbourg-Kehl, de la începutul acestei luni.

În ultimul an, numărul soldaţilor români în Afganistan s-a dublat, de la 500 la 1.000. De altfel, Băsescu l-a asigurat pe Scheffer, în ultima sa vizită la Bucureşti înainte de a-şi încheia mandatul la NATO, că România nu-şi va retrage militarii din Kosovo şi Afganistan înainte de încheierea misiunilor Alianţei.