Rabinul Șef al Israelului sare în sprijinul kurzilor din Siria

Rabinul Șef al Israelului sare în sprijinul kurzilor din Siria

Rabinul Șef al Israelului, David Lau, i-a cerut președintelui israelian Reuven Rivlin să ofere sprijinul statului evreu kurzilor din Siria în lupta acestora cu armata turcă. "În aceste zile, inimile noastre sunt alături de kurzi, care sunt în pericol de a fi distruși ca popor", a declarat Lau.

Rabinul a făcut această declarație în cortul festiv (sukah), pe care președintele israelian l-a vizitat cu o zi înainte pentru a-l felicita pe liderul spiritual al evreilor așkenazi cu ocazia sărbătorii de Sukot, relatează postul de radio israelian de dreapta Arutz 7.

„Este datoria noastră morală să acționăm imediat înainte de a fi prea târziu”, a spus Lau, remarcând importanța sărbătorii de Sukot (sărbătoarea corturilor) ca „simbol al unității și al păcii pentru toți oamenii, nu numai pentru evrei”.

Sukot (Sărbătoarea Corturilor, sau a Tabernacolelor) este o sărbătoare biblică celebrată în a 15-a zi a lunii ebraice Tișrei (sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie). Este una din cadrul celor trei mari sfinte sărbători biblice evreiești, poruncită de Dumnezeu, cu ocazia cărora este poruncit ca întreg poporul lui Israel să facă pelerinaj la Ierusalim. Este o sărbătoare a recoltelor și de recunoștință, care se ține după încheierea secerișului și după culesul roadelor de toamnă, în amintirea celor patru zeci de ani de pribegie în pustiu.

Ne puteți urmări și pe Google News