CONSECINȚE. Șeful Poliției Urziceni, dar și adjunctul său au demisionat ieri.
Ambii sunt „vizați” de ancheta Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), declanșată la Urziceni după incidentul de luna trecută, când două grupuri interlope s-au încăierat într-o reglare de conturi. Specialiștii au stabilit că cei doi ofițeri demisionari „au săvârșit mai multe abateri de ordin profesional”. Potrivit anchetatorilor, polițiștii au avut o „atitudine pasivă şi nu au stopat acţiunile agresive ale persoanelor turbulente”. Mai mult, 21 de polițiști ialomițeni au fost atenționați, în timp ce alți zece oameni ai legii, inclusiv adjunctul de la investigații criminale, vor fi cercetați în prealabil.