ACUZAȚII GRAVE. Șeful Poliției Locale și fost prefect al Capitalei mergea cu mașina de serviciu la prostituate

Șeful Poliției Locale din București a fost audiat la Poliția Capitalei, într-un dosar de proxenetism. Surse Municipale au explicat, pentru EVZ, că acum aproximativ două luni s-a demarat un control în ceea ce privește activitatea lui Ion Țincu în calitate de șef al Poliției Locale.

UPDATE. Oficiali din Poliția Capitalei au confirmat, pentru EVZ, că șeful Poliției Locale a fost audiat la sediul instituției, până în jurul orei 13.00. Potrivit datelor furnizate de anchetatori, Ion Țincu a fost audiat într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) de la Poliția Sectorului 5. „Faptele cercetate sunt de proxenetism pentru că noul Cod Penal nu mai incriminează prostituiția și nici pe clienții femeilor care o practică”, ne-au explicat surse judiciare. Până acum, calitatea lui Țîncu în acest dosar este de martor. „Dacă apar alte elemente care pot arăta că a sprijinit rețeaua de proxeneți, atunci el poate fi incriminat. Deocamdată suntem în faza de cercetare”, ne-au explicat aceleși surse. Cert este că, în acest caz, sunt vizate 11 persoane, iar la sediul Poliției Capitalei au fost aduși șase proxeneți. La audieri au mai fost aduși mai mulți martori, cel mai probabil prostituate sau clienți ai acestora. Proxeneții au fost ridicați în urma a cinci percheziții efectuate pe raza Sectorului 5, condus de Marian Vanghelie. Procurorii de la Parchetul Sectorului 5 au emis 11 mandate de aducere. Șeful Poliției Locale a Municipiului București ar fi fost client al prostituatelor și mergea cu mașina de serviciu la bordel. Contactați de EVZ, reprezentanții Poliției Locale au precizat că Țincu neagă acuzațiile, iar purtătorul de cuvânt a instituției, Răzvan Popa, a precizat poziția lui Țincu: „Domnul director general al Poliției Locale a Municipiului București are calitatea de martor în dosar. Acest lucru nu înseamnă că a apelat la serviciile rețelei și ar cunoaște împrejurimi vizavi de lămurirea cazului. Cât privește folosirea autoturismului de serviciu, informația nu este adevărată, potrivit acestuia”.  Pe de altă parte, Popa a ținut să precizeze și poziția instituției: „Așteptăm să se lămurească cazul”