Scandal la Penitenciarul Tulcea. Comisarul-șef Ion Feodorof a fost demis de ministrul Justiției, după ce i-ar fi făcut avansuri de natură sexuală urni subalterne. Femeia l-a denunțat la parchet și ar fi prezentat mai multe înregistrări cu acesta.
Șeful Penitenciarului Tulcea, demis de Alina Gorghiu
Înainte de a prelua conducerea penitenciarului, Ion Feodorof a fost marinar. A devenit șeful unității din Tulcea în anul 2006.
Ulterior, acesta s-a mutat pentru perioade scurte la penitenciarele Mărgineni și Galați, unde a ocupat funcții de conducere. Feodorof a revenit la Tulcea în anul 2012. Luna trecută, comisarul șef a fost înlăturat, iar conducerea a fost preluată de Ioan Trif, fostul său adjunct.
I-ar fi făcut avansuri unei colege
Feodorof ar fi implicat într-un scandal amoros. Conform unor informații apărute în spațiul public, acesta i-ar fi făcut avansuri de natură sexuală unei angajate din penitenciar.
Aceasta și-ar fi arătat intenția de a se muta la Penitenciarul Craiova, însă șeful unității i-ar fi cerut favoruri sexuale în schimbul aprobării cererii respective.
Angajata nu a cedat în fața presiunilor și l-ar fi înregistrat pe comisar. De altfel, probele respective au fost depuse la Parchet.
Dosar penal pe numele fostului șef al Penitenciarului Tulcea
După denunțul făcut de aceasta, procurorii au deschis un dosar penal. Prin urmare, ministrul Justiției l-a demis pe comisarul Feodorof.
Fostul șef al Penitenciarului Tulcea a fost mutat la Miercurea Ciuc, însă până în prezent nu ar fi mers să își preia atribuțiile de serviciu. Potrivit informațiilor apărute recent, comisarul a intrat în concediu.
De asemenea, angajata care l-a denunțat a fost mutată la Penitenciarul Rahova din Capitală. Un alt scandal amoros a izbucnit la Penitenciarul Arad. Conform unor surse ANP, una dintre angajatele unității ar fi întreținut relații intime cu un deținut.
Bărbatul este încarcerat în regim de maximă siguranță și execută o pedeapsă pentru omor.