Şeful parcurilor, expert nuclear

NUMIRE. Parcurile din Capitală vor avea, de luni, un nou şef - Gabriel Iosif, numit, ieri, în fruntea Administraţ iei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB).

Iosif a câştigat concursul pentru ocuparea postului, candidând de unul singur. Proiectul de management cu care a cucerit Gabriel Iosif fotoliul de la ALPAB a fost depus cu o zi înainte de data-limită şi vizează „Un Bucureşti mai verde“. Noul şef al parcurilor, licenţiat în fizică, are un master în reactori nucleari, absolvit la Universitatea din Bucureşti, şi un MBA la Universitatea din Washington. Iosif a ocupat postul de managing partner al ENERSOL SRL, din 2007 până în prezent, şi executive managing partner la EUROINVEST SRL, din 2004 până în prezent. Totodată, între 2000-2004, Iosif a fost director regional OSRAM şi membru al Asociaţiei Europene a profesioniştilor în iluminat. Gabriel Iosif vine şef la Parcuri, după ce, pe 11 august, edilul Sorin Oprescu a semnat demiterea din funcţie a lui Virgil Cârstea, pe motiv că nu a aplicat hotărârile Consiliului General şi dispoziţiile primarului.