Trimis în judecată pentru două infracțiuni de trafic de influență și una de dare de mită, Daniel Gabriel Găman (foto), șeful Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului Clinic „Filantropia“ Craiova s-a întors la serviciu. Magistrații Curții de Apel Craiova au hotărât că inculpatul poate să-și părăsească domiciliul de luni până vineri, între orele 8.00 și 15.00, pentru a se prezenta la locul de muncă de la Clinica de Hematologie.
În aprilie, medicul a fost prins în flagrant și reținut în timp ce primea 500 de euro ca să intervină la un membru al Comisiei de Expertiză pentru pensionarea unei femei. Găman dublase șpaga cerută la 1.000 de euro pentru a rezolva pensionarea pe caz de boală a bolnavei din localitatea Giubega, care suferea de o boala hematologică, arată procurorii în rechizitoriu. Mai mult, lipsit de „generozitate”, șeful de la Hematologie a încercat să mituiască medicii de la Casa de Pensii doar cu 200 de lei din cei 500 de euro primiți ca șpagă. Medicul din comisie a refuzat însă cei 200 de lei.
Procurorii au cerut arestarea preventivă, dar Tribunalul Dolj a dispus pe 20 iunie arestarea la domiciliu a șefului de la Hematologie, măsura rămânând valabilă până pe 16 iulie. Pe 14 august, magistrații Curții de Apel Craiova au hotărât că inculpatul poate să-și părăsească domiciliul de luni până vineri, între orele 8.00 și 15.00, pentru a se prezenta la serviciu. Potrivit managerului Spitalului „Filantropia“, Olguţa Alice Gavrilă, citat de gds.ro, medicul Daniel Găman s-a întors la serviciu până la soluționarea dosarului de către judecători.