Şeful DNA: "Soluţia în cazul Năstase, mult mai importantă pentru sistemul judiciar decât pentru Bruxelles"

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, susţine că hotărârea judecătorească dată în cazul fostului premier Adrian Năstase este un predecent judiciar şi este mult mai importantă pentru sistemul judiciar din România, decât pentru evaluarea celor de la Bruxelles

Şeful DNA a explicat, la RFI, de ce este un precedent judiciar, fiind important pentru cazuistica judiciară din România, întrucât această soluţie sancţionează o activitate de finanţare ilegală, ocultă, a unei campanii electorale. Daniel Morar a afirmat că judecătorii nu vor mai avea "reticenţe" în a da "pedepse aspre" în cazuri de mare corupţie. "Referitor la acest dosar, vreau să vă spun că soluţia dată este mult mai importantă pentru sistemul judiciar din România, decât pentru evaluarea celor de la Bruxelles. Arată în primul rând că atunci când judecătorii au probe că s-au comis fapte de corupţie, nu mai au reticenţe în a aplica pedepse aspre, să spunem aşa, indiferent de poziţia pe care a ocupat-o sau o ocupă persoana dovedită ca fiind coruptă. În al doilea rând, e un precedent judiciar, oarecum e important pentru cazuistica judiciară din ţara noastră, pentru că această soluţie sancţionează o activitate de finanţare ilegală, ocultă, a unei campanii electorale", a declarat, la RFI, Morar.