Şeful DNA acuză presiuni politice în cazul Borbely. Vezi aici la cine se referă

Daniel Morar, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acuză presiuni politice în "dosarul Borbely". Vizați sunt lideri ai UDMR și USL. Premierul Boc reacționează: "cine are lucruri de spus, să le spună", sub rezerva ca "fiecare să răspundă pentru ceea ce declară". CSM s-a autosesizat

Declaraţiile din ultimele zile ale diverşilor lideri politici, pe marginea dosarului Borbely, l-au determinat pe şeful DNA, Daniel Morar, să reacţioneze vehement, într-un interviu acordat Televiziunii Române. "Am văzut în ce constau declaratiilor de susţinere ale colegilor de partid sau ale altor partide politice şi nu fac decât să constat că se întâmplă lucruri care în ultima vreme se repetă în mod obişnuit. Această solidaritate nu ar fi nicio problemă pentru procurori dacă s-ar opri aici, însă aceste forme de solidaritate sunt condimentate cu afirmaţii făcute în totală necunoştinţă de cauză şi cu acuzaţii la adresa DNA sau a procurorilor. Aceste personaje care fac acuzaţii nu cunosc nici situaţia de fapt, nici situaţia juridică şi nici normele juridice aplicabile în materie, fără ca asta să-i impiedice să facă acuzaţii de genul «DNA este o instituţie abuzivă». Problema se pune atunci când acest climat pune presiune pe procuror, în condiţiile în care oricum instrumentarea unui astfel de dosar este oricum destul de dificilă", a declarat șeful DNA.

Reacţia lui Daniel Morar a survenit declaraţiilor mai multor lideri ai UDMR și USL, între care Marko Bella, Kelemen Hunor, Victor Ponta și Mihai Voicu. Kelemen Hunor a anunţat că va solicita procurorului general al României şi preşedintelui CSM să ancheteze modul în care DNA acţionează.

Premierul Emil Boc a reacţionat, la rându-i, atât înainte de declaraţiile lui Daniel Morar, cât şi după, precizând: "cine are lucruri de spus, să le spună", sub rezerva ca "fiecare să răspundă pentru ceea ce declară".

CSM sare în apărarea anchetatorilor

Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat, la rându-i, comunicând că s-a autosesizat ca urmare a declaraţiilor şefului DNA, Daniel Morar. "Exprimarea de către clasa politică a unor opinii în legătură cu dosare aflate în lucru poate constitui o imixtiune în activitatea magistraţilor. Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat, de îndată, din oficiu, cu privire la apărarea independenţei procurorilor DNA şi a dispus efectuarea de verificări prin Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul CSM", se arată într-un comunicat. CITIŢI ŞI:

  • Emil Boc: "Borbely rămâne ministru. Împotriva lui nu a fost începută o anchetă oficială"
  • Ipoteză șoc în cazul Laszlo Borbely. Este implicată USL în instrumentarea dosarului de către DNA Oradea?
  • Laszlo Borbely, susţinut de UDMR. Kelemen Hunor: Simple zvonuri. Este ministru cu drepturi depline şi aşa va rămâne
  • Lakatos, despre scandalul Borbely: "S-a deschis sezonul la pescuit și vânătoare de lideri UDMR"