Șeful Direcțeiei Antifraudă din ANAF, audiat ca suspect la DNA Ploiești

Directorul Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF, Nicolae Romeo Florin, a sosit miercuri după amiază la sediul DNA Ploieşti, unde va fi audiat de procurorii anticorupţie. Potrivit unor surse judiciare, Nicolae Romeo Florin a fost citat în calitate de suspect într-un dosar care vizează fapte de corupţie, el venind la DNA însoţit de avocat.

La intrarea în sediul DNA, Nicolae Romeo Florin a spus, răspunzând unor întrebări, că nu a făcut 'niciodată' ceva ce să i se poată reproşa. Conform declaraţiei sale de avere, Nicolae Romeo Florin deţine trei terenuri pe raza judeţului Prahova, două apartamente în municipiul Ploieşti şi o casă într-o localitate din Prahova, iar soţia acestuia lucrează în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.

Pe 1 august 2013, Romeo-Florin Nicolae, şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea nou-înfiinţatei Direcţii Generale de Antifraudă Fiscală, la propunerea ministrului Finanţelor.