Șeful de la Fisc care nu dă doi bani pe deficitul economic al României. Despre șpaga primită cu mașina: “Deschide poarta mare la casă!” INTERCEPTĂRI DNA

Omul de afaceri George Moiş şi fostul şef al Finanţelor Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, au fost arestați pe 15 decembrie, de procurorii anticorupţie, după ce firma primului ar fi renovat casa fiicei lui Ardelean, în schimbul ajutorului pentru o rambursare TVA de peste 770.000 de lei. În plus, societatea era favorizată la inspecțiile Fisc-ului. Șpaga: renovarea garsonierei din București, gresie, faianță etc. Gheorghe Moiș are o avere de aproximativ  15-16 milioane de euro și afaceri în Imobiliare, construcții, textile, retail.

Potrivit referatului DNA, obținut în exclusivitate de “Evenimentul zilei”, din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că Ardelean și Moiș “au săvârşit fiecare câte o infracţiune de corupţie (luare de mită, respectiv dare de mită) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia (sumele importante de bani de care a beneficiat SC Castrum Corporation de la AJFP Satu-Mare ca urmare a unor rambursări de T.V.A., în perioada în care Mircea Ardelean a exercitat funcția de director executiv al instituției, cuantumul ridicat al lucrărilor de renovare a imobilului suportat de societate, disimularea realității prin încheierea unor înscrisuri, de natură a justifica scriptic că între părți ar exista raporturi juridice obișnuite, fapt care a îngreunat probarea situației de fapt reținute mai sus ), se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

  • Procurorii arată că gravitatea faptei lui Ardelean, care, în calitate de organ al poliţiei judiciare, investit cu autoritatea de stat pentru anchetarea infracţiunilor, a solicitat şi primit foloase materiale necuvenite în beneficiul fiicei sale de la Moiș, în timp ce societatea administrată de acesta din urmă era supusă atât unor controale fiscale ca urmare a unei sesizări a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare (la dosar există adresa parchetului către A.J.F.P. din 15.05.2013, prin care a solicitat efectuarea unui control fiscal la SC Castrum Corporation, întrucât existau indicii că aceasta ar fi achiziționat în 2011 și 2012 bunuri și servicii de la societăți cu comportament de tip fantomă,fapt care ar fi antrenat răspunderea penală a administratorului societății și a societății pt.infracțiunea de evaziune fiscală),cât și unor verificări cu privire la cererile repetate ale societății cu privire la restituirea unor sume mari reprezentând rambursări de TVA, de către reprezentanții instituției în care Ardelean deținea funcția de director executiv al cărui pe care îl cerceta, “este de natură să genereze un sentiment de insecuritate socială în condiţiile în care opinia publică ar percepe că o astfel de conduită ilicit gravă nu este prompt şi sever urmărită penal în condiţii care să asigure, cel puţin o perioadă, izolarea socială a unor astfel de infractori prin arestarea lor preventivă.”

Riscul nerespectării țintei de deficit

Procurorii DNA mai arată că ajutorul pe care Ardelean i l-a acordat societății administrate de Moiș a fost unul substanțial la sfârșitul anului 2013, când, în ciuda indicațiilor ferme ale conducerii ANAF de a nu fi acordate rambursări de T.V.A. în luna decembrie, deoarece exista pericolul nerespectării țintei de deficit economic a țării noastre pentru anul 2013, Ardelean a avut o atitudine de nepăsare în raport cu această cerință, ci a solicitat permisiunea superiorului său ierarhic de a face o excepție, tocmai pt. SC Castrum Corporation SRL, care în acea perioadă executau acele lucrări de renovare la imobilul fiicei sale, inducându-l în eroare pe superiorul său cu privire la motivul pt. care dorește această derogare (”îmi face scandal”), deși realitatea era una cu totul alta.

  • De altfel, din convorbirile telefonice la care am făcut mai sus referire rezultă importanța pe care acea rambursare de TVA o avea pt. activitatea economică SC Castrum Corporation SRL, Moiș recunoscând că fără acei bani ”sunt mort”.

Șpaga

De asemenea, disponibilitatea Ardelean de a primi diverse foloase necuvenite de la diverse persoane rezultă și din alte convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate, Astfel, Ardelean a primit bunuri nu numai de la Castrum Corporation S.R.L., ci şi de la o altă persoană, , cu prenumele „Ionuţ”, identificat în persoana lui Gozar Ioan , care în seara zilei de 20 decembrie 2013, l-a contactat pe Mircea Ardelean şi l-a întrebat, de o manieră codificată, dacă „Pot să mă duc pân’ la fată?”. Imediat după terminarea convorbirii, la ora 17:38, Mircea Ardelean a contactat-o telefonic pe soţia sa şi i-a cerut să deschidă poarta mare la casă, fiindcă urmează să primească o vizită şi să se poată intra cu maşina în curte:

Firuța Ardelean: Da tăticule!

Mircea Ardelean: Ciao mămică, ce faci?

Firuța Ardelean: Uite, acuma am intrat şi eu pe Facebook.

Mircea Ardelean: Da? Vezi că vine Ionuţ s-o vadă pe Denis, să-i deschizi.

Firuța Ardelean: Da’ Denis îi la sală!

Mircea Ardelean: Taci măi nu tot vorbi prostii!!!

Firuța Ardelean: A, bine!

Mircea Ardelean: Să-i deschizi măi, lasă.... Măi!!!

Firuța Ardelean: Bine, bine, bine.

 

Comoara din casă, confiscată

De altfel, arată DNA, cu ocazia efectuării unei percheziției domiciliare la locuința lui Mircea Ardelean, au fost identificate și ridicate sume foarte mari de bani (25.000 de euro+75.000 de lei), respectiv monedele de culoare galbenă (cu o valoare totală de aproximativ 37.000 euro, conform facturilor anexate) , active care nu pot fi justificată de numitul Ardelean Mircea, în raport cu veniturile și cheltuielile sale și ale soției din ultimii 5 ani de zile.

  • “În acest sens, având în vedere disp.art.112 ind.1 c.pen., potrivit cărora confiscarea extinsă se dispune în cazul săvârșirii unor infracțiuni de corupție, când valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii rechizitoriului, depășește în mod vădit veniturile obținute de acesta în mod licit, iar în cauză există presupunerea rezonabilă că aceste bunuri provin din activități infracționale de natura celor reținute în ordonanța de efectuare a urmăririi penale față de suspectul Mircea Ardelean, ordonanța din 11.12.2014, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal, în vederea aplicării confiscării extinse de către instanță.”