Şeful de la Evidenţa Populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, a fost pus sub acuzare în dosarul referendumului. El ar fi raportat date nereale privind numărul exact de alegători cu drept de vot.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, o adresă din 02.08.2012 emisă de Manoloiu Constantin şi transmisă ulterior Curţii Constituţionale a României, preciza că Ministerul Administraţiei şi Internelor "nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente". Decizie amânată La data de 02.08.2012, urmare a datelor contradictorii care au fost transmise în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate (Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă), Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29.07.2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului pentru data de 12.09.2012. "Învinuitul Manoloiu Constantin a eludat dispoziţiile legale incidente în materia atribuţiilor sale, cunoscând că încalcă legislaţia în materie şi ignorând acest aspect", se arată în comunicatul Parchetului.
Statistică nereală Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a comunicat Curţii Constituţionale, prin chestorul şef Constantin Manoloiu (subordonatul ministrului de Interne, Ioan Rus), a semnat o adresă transmisă Curţii Constituţionale în 1 august 2012, în care este notat faptul că în listele electorale permanente utilizate la referendum au fost înscrise un număr de 18.292.514 persoane. Răzgândirea penală
A doua zi, chestorul Manoloiu a transmis o a doua adresă, în care face o precizare în care confirmă nereguli din bazele de date cu privire la cetăţenii români morţi sau aflaţi în străinătate, în final notând că datele pot afecta numărul total al cetăţeanilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale permanente. Totodată, a scris că nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, această atribuţie revenind exclusiv Autorităţii Electorale Permanente. Comunicări diferite la AEP De asemenea, în 27 iulie 2012, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a comunicat Biroului Electoral Central că în copiile listelor electorale permanente sunt înscrişi 18.292.514 alegători, iar în 10 iulie 2012 aceeaşi instituţie a comunicat BEC numărul de cetăţeni cu drept de vot, adică un total de 18.308.612, din care 15.714.403 alegători care posedă cărţi de identitate.