Marius Tudose, şeful Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu ultimele afirmaţii ale fostului preşedinte Traian Băsescu referitoare la justiţie, făcute în cadrul emisiunii de luni seară de la postul B1 TV..
"Preşedintele CSM ne-a anunţat, chiar la debutul şedinţei, că a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la afirmaţiile făcute de domnul Traian Băsescu. Urmează ca Inspecția Judiciară să facă verificările necesare. A făcut o nouă sesizare după declaraţiile de aseară şi bănuiesc că dacă aceste declaraţii continuă după adrenalina pe care ne-a dovedit-o în ultima perioadă personajul în cauză, probabil şi cu privire la afirmaţiile de acum", a declarat judecătorul Horațiu Dumbravă, membru al CSM, citat de Agerpres.