Ionel Arsene (foto), preşedintele PSD Neamţ şi şef al Consiliului Judeţean, a fost reţinut, ieri, de DNA Bacău, fiind acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor DNA, în 2013, fostul deputat ar fi primit 100.000 de euro pentru a îşi folosi presupusa influenţă asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Ionel Arsene urmează să fie prezentat în cursul zilei de astăzi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Intervenţie la vârful ANI
„În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală. Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”, se arată într-un comunicat al DNA.
Liderul PSD Neamţ a fost unul dintre cei care au solicitat, de urgenţă, convocarea Comitetului Executiv al PSD, şedinţa în care s-a decis retragerea sprijinului politic în cazul lui Mihai Tudose. Ulterior, miercuri, după desemnarea Vioricăi Dăncilă de către preşedintele României, Arsene spunea că se simte mândru să facă parte „din partidul care dă României prima femeie prim-ministru”, felicitând-o pe aceasta.
Audieri pe bandă rulantă
Fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, s-a prezentat ieri la DNA pentru a fi audiat într-un dosar, despre care a declarat că este unul nou. Întrebat de jurnalişti dacă l-a denunţat pe Ionel Arsene, Pinalti a negat şi a spus că a fost chemat în calitate de martor. Pinalti a ajuns la DNA la nici o oră de la audierea Robertei Anastase, fost președinte al Camerei Deputaților în perioada guvernării PDL. Tot ieri, la DNA s-a prezentat și Sorin Blejnar, fostul șef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, anchetat în mai multe dosare de corupție.
Noul şef al ANRM, apropiat al lui Arsene
Cu câteva ore înainte de reţinerea lui Ionel Arsene la Guvernul a făcut o numire interesantă la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Mihai Fifor l-a numit la conducerea ANRM pe Gigi Dragomir, care este cunoscut ca un apropiat al preşedintelui CJ Neamţ şi care fusese demis de la conducerea aceleiaşi instituţii de către MIhai Tudose la finalul lunii decembrie. Demiterea lui a fost, în acel moment, motiv de ceartă între Liviu Dragnea şi Tudose, primul cerând că Dragomir să nu fie schimbat.