Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, senatorul PSD, Claudiu Manda, a anunţat că vineri se va întâlni cu ambasadorul României în SUA, George Maior, în vederea stabilirii modului în care acesta va fi invitat oficial pentru o audiere în cadrul comisiei, în calitatea lui de fost director al SRI.
„Întâlnirea cu Maior a fost programată pentru mâine, motiv pentru care o să mă vad mâine cu domnul Maior, la mine la birou, la Comisia pentru controlul activităţii SRI. Nu mai ştiu exact ora, în prima parte a zilei. Nu e o întâlnire în care să vrem să spunem foarte multe lucruri în spaţiul public. O să fac o informare în presă despre ce am discutat acolo. (...) Dorim să discutam chestiunea aceasta procedurală, partea de invitaţie, partea formală. Nu e în ţară de fiecare dată să poată să vină oricând i-ar permite programul. O să stabilim o zi, o să stabilim o oră", a afirmat Manda, joi, la Senat.
Șeful Comisiei SRI a explicat că invitarea lui George Maior la audiere va fi făcută în mod oficial.
„Până acum nu am făcut niciodată procedura aceasta de invitaţii oficiale semnate, ştampilate, pentru că am discutat la telefon, am stabilit programul în funcţie de cum putea fiecare dintre invitaţi, cum era programul comisiei. A fost o singură excepţie. În cazul domnului Maior, înţeleg că e nevoie de această procedură, de aceea ne şi vedem", a precizat Manda.
Manda a sublinat că sunt destul de multe lucruri la care s-a făcut referire, în cadrul comisiei de control, despre activitatea din perioada în care George Maior era directorul Serviciului Român de Informaţii.
„Sunt lucruri de discutat, sunt destul de multe lucruri la care s-a făcut referire în cadrul comisiei despre activitatea din perioada în care domnul Maior era directorul SRI, multe dintre ele au fost spuse deja în spaţiul public ca nişte informaţii sau prezentări ale spuselor de la comisie. Nu avem lucruri noi sau în plus, dar sunt lucruri pe care vrem să le lămurim noi, comisia, şi sunt sigur că şi domnul Maior doreşte să le lămurească", a mai spus șeful comisiei SRI.