Şeful cimitirelor îi sapă groapa lui Oprescu

Şeful Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti, George Georgescu a demisionat marţi seara. El a renunţat la funcţie din cauza acuzelor de practici ilegale aduse de către Comisia de disciplină din Primăria Capitalei.

Cimitirele şi crematoriile din Capitală au rămas fără cap: şeful direcţiei, George Georgescu, a decis să se retragă din funcţie la momentul oportun, chiar când Comisia de disciplină din Primăria Municipiului Bucureşti a pus din nou sub lupă activitatea sa.

Dacă la prima întrunire a Comisiei, care a avut loc pe 7 august, şeful cimitirelor a absentat pe motiv că a trebuit să se interneze în spital, cu diagnosticul “tendinită” (inflamaţie a tendoanelor), la cea de-a doua, Georgescu a declarat că refuză să participe. “Răspund în faţa Curţii de Conturi şi DIICOT, nu şi în faţa acestei Comisii care funcţionează exact ca Inchiziţia”, a declarat şeful Cimitirelor. Comisia de disciplină ameninţă că va continua cercetarea activităţii fostului director. În ilegalitate, cu un “management defectuos”

Printre motivele pentru care George Georgescu a fost chemat a doua oară în faţa Comisiei de disciplină se numără: încălcarea legii 119/1999, contracte acordate prefenţial între 2005 şi 2008 de directorul Cimitirelor, dar şi managementul defectuos.

Într-un comunicat emis de către Primăria Generală, cazul lui Georgescu a fost supus reanalizării, deoarece s-a constatat că “s-au acordat competenţe neconforme cu fişa postului şefului Serviciului Financiar şi şefului Serviciului Juridic, Contencios şi Administrativ ( în vederea încheierii unor contracte de închirieri şi concesiuni de bunuri care aparţin domeniului public)”, fapt care încalcă legea 119/1999”.

Totodată, Comisia de disciplină susţine că 70% din contractele încheiate în perioada 2005-2008 au fost câştigate de aceleaşi firme, iar valoarea contractelor era suplimentată prin acte adiţionale. Mai mult, conform analizelor Comisiei de disciplină, Georgescu nu răspundea petiţiilor primite prin Departamentul de Registratură, iar în perioada 7-18 mai 2007, aceeaşi Comisie spune că nu au fost actualizate fişele de post, existând mai multe neconcordanţe între atribuţii şi activităţile prestate. “Oprescu să-şi numere singur crucile!”

Fostul şef al cimitirelor din Capitală, George Georgescu, ripostează în faţa acuzelor aduse: “sunt toate nişte calomnii ordinare”. El pune decizia Comisiei pe seama unei cârdăşii între “nouă licitori”, din gaşca lui Oprescu.

“Sunt interese mari”, a explicat proaspătul demisionat din cadrul Primăriei Generale. El şi-a motivat absenţele din faţa Comisiei de disciplină prin faptul că aceasta funcţionează “ca Inchiziţia de pe vremea Evului Mediu”.Georgescu a mai promis să vină cu toate dovezile nevinovăţiei sale “peste două luni” . Fostul şef al Cimitirelor a susţinut că va da în judecată “pe calomniatori”, cu referire la Comisia de disciplină şi la “alţii”. Convins că Oprescu vrea să-l înlăture cu orice preţ, Georgescu l-a trimis pe edilul şef “să-şi numere singur crucile!”.

Groparii nu iau mai multă şpagă decât medicii

Cât despre mafia din cimitire, fostul director a declarat că “groparii nu iau mai multă şpagă decât doctorii”. El a povestit că, în măsura în care salariul unui gropar este de 500 de lei, “este normal să se întâmple şi lucruri de genul acesta”.

Convins de faptul că a făcut o treabă bună la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti, Georgescu îşi auto-analizează activitatea: “Am preluat conducerea Administraţiei de la nota patru şi am adus-o la nota opt”. El promite să candideze la Primăria Capitalei împotriva lui Oprescu peste patru ani.