Șeful CIA, ținta atacurilor rusești. Discuțiile lui Bill Burns cu omologul său din Rusia nu au avut rezultat

William Burns. Sursa foto: Wikipedia

Șeful CIA, Bill Burns, a avut o întâlnire cu omologul său din Rusia, Serghei Narîşkin. Cei doi au purtat discuții în legătură cu războiul declanșat de Moscova în Ucraina.

Directorul CIA, Bill Burns, s-a aflat, marți, 15 noiembrie, la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu omologii săi din serviciile de informații. Burns a confirmat că s-a simțit în siguranță la ambasada SUA în timp ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei. În plus, mai multe explozii au fost auzite în Kiev pe parcursul zilei de ieri.

Vizita șefului CIA la Kiev a avut loc după o întâlnire de luni, 14 noiembrie, cu omologul său din serviciile de informaţii ruse, Serghei Narîşkin. Întrevederea celor doi a avut loc în Ankara, Turcia. De asemenea, în ziua în care Burns s-a aflat la Kiev, Rusia a realizat cel mai amplu atac de la începutul războiului de pe 24 februarie. Peste 100 de rachete au zburat deasupra Ucrainei. Este important de precizat că este pentru a doua oară în mai puţin de o lună când directorul Burns merge în capitala Ucrainei.

Ce au discutat Bill Burns și Volodimir Zelenski

Burn a precizat că, în timp ce se afla la Kiev, „a discutat despre avertismentul SUA pe care l-a transmis şefului SVR al Rusiei de a nu folosi arme nucleare şi a întărit angajamentul SUA de a oferi sprijin Ucrainei în lupta sa împotriva agresiunii ruseşti”. Aceste întâlniri au avut loc la mai  puţin de o săptămână după ce Rusia a anunţat retragerea din oraşul ucrainean cheie Herson.

În același timp, Washington a demarat acțiuni pentru îndemnarea autorităților de la Kiev să caute o rezolvare diplomatică a conflictului. În același timp, SUA au devenit din ce în ce mai îngrijorate că Rusia ar putea recurge la arma nucleară în conflictul militar declanșat în Ucraina.

Cu toate acestea, directorul CIA şi alţi oficiali americani au declarat public că nu văd nicio dovadă că Moscova se gândește să recurgă la astfel de arme. Totuși, mai mulți experți au avertizat că riscul este poate cel mai mare de când a început invazia Rusiei în februarie, notează CNN.