În timp ce directorul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor fără Stăpân, Răzvan Băncescu, a spus ieri că va continua eutanasierea, edilul-șef Sorin Oprescu a declarat astăzi că nu se va mai ucide niciun câine, până nu se va lămuri problema.
Judecătorii ai decis vinerea trecută suspendarea normelor de aplicare a legii privind gestionarea maidanezilor, lege aprobată anul trecut de parlamentari. Cu toate acestea, șeful ASPA a anunțat într-o conferință de presă că el continuă să prindă maidanezii cu firme private și să eutanasieze patrupedele dacă nu sunt adoptate sau nu mai are unde să le țină.
Numai că, în timp ce Băncescu a anunțat oficial cele de mai sus, edilul-șef, Sorin Oprescu, a anunțat că nu se mai eutanasiează niciun câine. „S-au oprit eutanasierile în București. Răzvan Băncescu a oprit eutanasierile pentru că știe ce înseamnă să se supună legii. Probabil că voia să vă enerveze", a spus primarul general, când a fost întrebat de presă cum comentează declarațiile lui Băncescu.
Hotărârea de suspendare a uciderii maidanezilor este aberantă şi determină întoarcerea la lipsa de civilizaţie, a mai spusprimarul general.
„După opt luni de intrat într-un echilibru, după reducerea muşcăturilor, după faptul că se vede pe stradă că aproape nu mai sunt câini în centru iar la periferie încă mai avem de strâns, iată că intervine această hotărâre care după părerea mea este aberantă”, a declarat edilul-şef cu prilejul vizitei de lucru efectuată la trei dintre şantierele deschise la monumente istorice.
În opinia sa, decizia instanţei înseamnă „întoarcere la lipsa de civilizaţie şi la muşcături”. „Aceasta doresc unii să se întâmple, nu este bine nici că îi strângem şi îi îngrijim, îi sterilizăm, nu este bine că aplicăm legea, pentru că unii trăiesc din această stare conflictuală. Pe mine mă interesează siguranţa cetăţeanului şi nu sunt cuvinte sterile. Pe ei îi interesează banii”, a mai spus Oprescu.
Potrivit primarului general, coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu, a oprit eutanasierea maidanezilor.
ASPA a solicitat Guvernului să depună contestaţie la decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de suspendare a normelor de aplicare a legii ce permite uciderea maidanezilor, menţionând că programul de gestionare a câinilor fără stăpân funcţionează, a declarat luni Băncescu.
Vier Pfoten a solicitat ASPA şi tuturor municipalităţilor din ţară să înceteze uciderea maidanezilor, în caz contrar persoanele implicate în nerespectarea deciziei CAB prin care omorârea lor se suspendă vor răspunde penal pentru cheltuirea ilegală a banilor publici.