Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat că este exclusă implicarea Serviciului Român de Informaţii într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Întrebat de Agerpres despre acuzaţiile făcute de Elene Udrea, în cel mai recent interviu, potrivit cărora "până şi soluţia în cazul lui Klaus Iohannis are legătură cu generalul SRI Florian Coldea", fiind făcută precizarea că este vorba de dosarul acestuia de incompatibilitate, şeful ANI a afirmat : "Este exclusă implicarea Serviciului Român de Informaţii într-un dosar aflat pe rolul ÎCCJ şi cu atât mai puţin a unei persoane. Completul de judecată este suveran iar decizia acestuia este obligatorie pentru toată lumea”, a precizat Horia Georgescu.