Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de sâmbătă, un proiect de hotărâre care prevede revocarea membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Regiei Autonome de Transport București (RATB).
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat ăn cadrul ședinței că are mare încredere în Mihail Adrian Sorin și în faptul că el va face ordine la RATB.
Mihail Adrian Sorin este consilier general din partea PSD.
"Un singur nume vreau să rostesc, ca o garanție pentru toți salariații RATB. Sunt 11.000 de oameni, care stau acum și așteaptă să vadă ce se întâmplă cu ei. Nu se întâmplă nimic negativ, ci lucrurile se pun în ordine. Pentru că această capitală este condusă, nu este lăsată pe mâna șmecherilor. (...) Am mare încredere în domnul Mihail Adrian Sorin, consilier general, din rândul dumneavoastră, că va pune ordine la RATB", a precizat ea.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunța, vineri, că a convocat, pentru sâmbătă dimineața, o ședință de îndată care va supune dezbaterii și aprobării consilierilor generali revocarea Consiliului de administrație al RATB pentru neîndeplinirea sarcinilor privind pregătirea Capitalei pentru iarnă și numirea unui CA provizoriu, conform legislației în vigoare.
Decizia edilului-șef a fost motivată de neîndeplinirea de către actuala conducere a RATB a obligațiilor și responsabilităților în ceea ce privește planul de măsuri pentru deszăpezirea și combaterea poleiului în Capitală.