Şefa FMI, Christine Lagarde, trimisă în JUDECATĂ​. Pentru ce riscă ÎNCHISOAREA

Şefa FMI, Christine Lagarde, trimisă în JUDECATĂ​. Pentru ce riscă ÎNCHISOAREA

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, va apărea în fața unei instanțe judecătorești într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru francez al Economiei, a anunțat, astăzi, Curtea de Casație, transmite Agerpres, care citează agenţiile internaţionale de presă.

Christine Lagarde va trebui să apară în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze foști membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor. Patrick Maisonneuve, avocatul lui Christine Lagarde, și-a exprimat regretul în privința deciziei și a afirmat că este convins că instanța va arăta nevinovăția clientei sale.

În luna decembrie a anului trecut, magistrații de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru "neglijență", însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casație. Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai și-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internațional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.

Fostului ministru al Economiei i se reproșează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiție, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie și Credit Lyonnais. Litigiul viza o tranzacție ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participația pe care o deținea la producătorul german de îmbrăcăminte și echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acțiune în justiție, susținând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obținut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiție.

Ne puteți urmări și pe Google News