Ieri dimineață, când era așteptată sosirea ministrului federal de Externe al Austriei, Karin Kneissl, la sediul Ministerului de Externe era liniște deși în jurul clădirii era plin de jandarmi și polițiști.
Și, aparent fără nicio treabă, niște civili se plimbau de-a lungul și latul drumului. Din când în când, din curte unul dădea semnalul: „Acum vine!” Toți intrau în dispozitiv, inclusiv civilii aiuriți. De două ori semnalul a fost fals, dar a treia oară chiar s-a întâmplat. Antemergătoare multe și a ajuns și coloana oficială. A sosit odată cu un raid de zeci de avioane care, în formație de câte trei, au survolat, într-un zgomot asurzitor, zona. Nu era nimic legat de vizita ministrului, făceau pregătiri pentru un exercițiu aerian.
Cum se întâmplă de regulă în astfel de ocazii, jurnaliștii fraternizează cu sepepiștii. „A venit uraganul Karina!”, a spus unul și s-a râs copios. Se făcea referire la titlul articolului din Evenimentul zilei.
După discuțiile tête-a-tête dintre cei doi miniștri, Karin Kneissl și Teodor Meleșcanu, aceștia au susținut un briefing. Șefa diplomației austriece a intrat în sală, alături de Meleșcanu, foarte „bățoasă”, dar într-o clipă s-a modelat. A zâmbit, a fost jovială, a spus că iubește Bucureștiul.
Cu aceeași dezinvoltură a vorbit, în limbaj diplomatic, despre tema care preocupă Austria: Legea offshore, adoptată în 9 iulie de Camera Deputaților, care nu aduce beneficiile așteptate companiei OMV Petrom, unde OMV, deține 51 la sută din acțiuni prin OMV AKTIENGESELLSCHAFT (companie austriacă). „România este o sursa de energie. Tema energiei este foarte importantă pe agenda noastră. Rolul României este să creeze un coridor de transport pentru alimentarea cu gaze a Europei”, a declarat Karin Kneissl.
La rândul său, ministrul Teodor Meleșcanu a declarat: „Am discutat despre sursele de energie, despre gazoductul BRUA. Doamna ministru este specialist în domeniul energiei”. Șeful diplomației române a accentuat că Austria este al doilea mare investitor în România și are nevoie de un mediu economic predictibil.
Ministrul austriac a avut apoi o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis. Potrivit unui comunicat, „cei doi interlocutori au salutat cooperarea economică foarte solidă dintre cele două țări, subliniind importanța asigurării unui mediu economic predictibil, care să favorizeze construirea de noi legături de afaceri.”
Ultima întâlnire la București a fost la Palatul Victoria, unde a avut o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.