Președintele CSM, Simona Marcu, a declarat că o achitare trebuie să fie urmată de o analiză aprofundată a motivelor ce au condus în acel punct.
Președintele CSM, Simona Marcu, a declarat că o achitare trebuie să fie urmată de o analiză aprofundată a motivelor care au dus la această soluție și, în cazul în care au fost identificate erori, acestea trebuie asumate pentru a evita situații similare.
„Achitarea poate să fie determinată de tot felul de situații, unele imputabile, altele neimputabile procurorilor, impuse, de exemplu, de modificări legislative ori de decizii ale Curții Constituționale. În orice caz, orice achitare ar trebui să fie urmată de o analiză temeinică a cauzelor care au condus la pronunțarea soluției, iar dacă se identifică erori, acestea să fie asumate și să conducă la prevenirea unor situații similare”, a spus președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Marcu, scrie MEDIAFAX.
Președintele CSM mai subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie să fie asociată cu o persoană, în contextul demiterii procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi: „Combaterea infracțiunilor de corupție intră în sfera atribuțiilor mai multor instituții ale statului și nu poate fi asociată cu o singură persoană, oricare ar fi aceasta. Această activitate trebuie să continue și va continua cu siguranță”.
Simona Marcu a comentat și pe marginea raportului Comisiei de la Veneția: „Raportul evidențiază pozitiv, de exemplu, separarea carierelor judecătorilor și procurorilor, dar și procedura de numire în funcțiile de conducere la Înalta Curte de Casație și Justiție, derulată de către Secția de judecători. Comisia și-a exprimat o opinie destul de fermă și în privința procedurii de revocare a membrilor CSM, chestiune surprinzătoare, pentru că nu a fost un subiect dezbătut de opinia publică. În noua formă a legii a fost introdusă o procedură care a ridicat foarte multe semne de întrebare raportorilor”.