Fosta șefă a Serviciului Achiziții din cadrul spitalului Obregia a fost reținută de DNA pentru 24 de ore, fiind acuzată de abuz în serviciu.
Procurorii DNA o acuză pe aceasta că în perioada 2012-2016 a acordat preferențial contracte unor firme, informează un comunicat DNA, redat de AGERPRES. Mai mult, produsele medicale achiziționate erau supraevaluate cu până la 100%, prejudiciul fiind de 2,3 milioane lei pentru unitatea medicală, banii ajungând în conturile firmelor beneficiare.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iulie 2017, a inculpatei FAUR ELENA, la data faptei șef al Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.”, se arată în comunicatul DNA.
„Inculpatei Faur Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentată la data de 11 iulie 2017 Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție,” încheie procurorii în comunicatul de presă.