În 2014, pe rolul DNA Cluj era un dosar penal care a stârnit mare vâlvă, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, fiind acuzat de luare de mită. În acest dosar, procurorii DNA au interceptat foarte multe persoane, una dintre acestea fiind comisarul șef Sorin Rus, șeful Poliției Rutiere Cluj, acesta fiind pus sub urmărire fără să aibă vreo legătură cu acuzațiile din dosar. Polițistul nu vorbise niciodată cu Uioreanu sau cu celelalte persoane cercetate și nici nu avea vreo implicare în acel dosar.

Dovada acestui abuz al DNA Cluj a ieșit la iveală în momentul în care reporterul EVZ a luat la verificat toate mandatele de ascultare din dosar. Astfel, prin mandatul de supaveghere tehnică 62/UP/17.04.2014 a fost autorizată „interceptarea, înregistrarea, și localizarea comunicațiilor telefonice purtate la și de la postul telefonic cu numărul de apel 0744-5558**, utilizat de David Ciceo (n.r. – directorul Aeroportului Internațional Cluj), în legătură cu faptele ce fac obiectul prezentei cauze”. Numai că numărul de telefon cerut și aprobat spre ascultare nu era deținut de directorul Aeroportului Cluj, ci de comisarul șef Sorin Rus, iar procurorii DNA Cluj puteau să afle repede asta, făcând o adresă la operatorul de telefonie mobilă.

„M-au căutat cei de la Doi Și-un Sfert”

Polițistul a fost ascultat timp de trei săptămâni, după care, brusc, procurorul Elena Botezan, fost șef al DNA Cluj, a dispus anularea mandatului de interceptare pe motiv că discuțiile nu au legătură cu dosarul penal. Procurorii credeau că îl urmăresc pe David Ciceo, dar la telefon se vorbea doar de chestiuni de poliție rutieră, cum ar fi planificarea posturilor sau accidente grave.

Contactat, polițistul Sorin Rus a declarat că nu este surprins de acest abuz al procurorilor DNA. „Înainte de dvs. m-au căutat cei de la Protecție Internă să mă întrebe ce e cu numărul meu printre cele ascultate. I-am trimis la plimbare și le-am sugerat să meargă să îi întrebe pe cei de la DNA, nu pe mine, și asta pentru că eu habar nu aveam, cum nu am nici azi, de ce m-au ascultat”, spune Sorin Rus. Polițistul susține, ironic, că cei de la DNA Cluj sunt niște adevărați profesioniști, care l-au indus în eroare pe judecătorul care a emis mandatele de ascultare, judecător care nici măcar nu a fost curios să afle adevărul. „L-au determinat să creadă că telefonul este al lui Ciceo și utilizat de către Ciceo, au ascultat ilegal altă persoană, iar la final, când au realizat că telefonul nu e al lui Ciceo, fiind al meu de peste 20 de ani, nu și-au cerut scuze că l-au ascultat ilegal, și nici nu mi-au comunicat în scris asta, unde, cât și ce conțin înregistrările ilegale”, a mai spus comisarul.

Ce prevede legea

Codul de Procedură Penală obligă, la articolul 145, ca persoana ascultată să fie informată despre faptul că a fost ascultată la telefon. „După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa”. În cazul comisarului Sorin Rus, acest lucru nu s-a întâmplat nici după trei ani și jumătate

Cazul Gabriel Berca

Un caz asemănător a fost și la Bacău. Pe data de 23 iunie 2015, în camera de consiliu, judecătorul de libertăți și drepturi aprobă cererea DNA Bacău de punere sub ascultare a telefoanelor lui Gabriel Berca, fost ministru de Interne, și Mihai Banu, în urma denunțului făcut de Our Moustache Guy. A doua zi, un întreg mecanism se pune în mișcare, iar celor doi le sunt monitorizate și înregistrate convorbirile. Problema este că în dreptul lui Berca apare că ar folosi patru numere de telefon. Omul avea doar un singur număr, iar celelalte erau ale instituțiilor la care lucrase în trecut, adică Prefectură sau Secretariatul General al Guvernului. Monitorizarea a durat de pe 24 iunie până pe 9 iulie, când, într-un final, procurorul șef al structurii locale a DNA s-a prins că trei numere nu mai sunt demult folosite de Berca și se încetează ascultarea

Te-ar putea interesa și: