Corina Corbu, a ocupat până în prezent funcția de  preşedinte al Secţiei de contencios de la ÎCCJ și a fost singurul candidat la şefia Instanţei supreme, după ce Cristina Tarcea a anunţat că nu mai doreşte un nou mandat.

Ea a fost numită în fruntea ÎCCJ prin decizia 1256 din 18 iulie a.c. a Secţiei pentru judecători a CSM, cu şase voturi pentru şi trei împotrivă.

În iulie 2014, Corina Corbu a fost trimisă în judecată de DNA, alături de alţi magistraţi de la Instanţa supremă, printre care şi Gabriela Bîrsan, fiind acuzată de complicitate la favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată definitiv în mai 2018, alături de toţi inculpaţii din dosar.

În martie 2019, un complet de cinci judecători a decis că fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi. Doi magistraţi din complet, Corina Corbu şi Maria Hrudei, au făcut opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare şi sancţionării lui Kovesi cu avertisment.

Este pentru prima oară când decizia desemnării conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) este luată de Secția de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, președintele României fiind exclus din procedură.

Te-ar putea interesa și: