Statul a început procedurile de recuperare a prejudiciului de 60 de milioane de euro în Dosarul Institutului de Cercetari Alimentare în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Astfel, sediul Antena 3 a fost trecut în proprietatea statului.
Surse din cadrul ANAF au confirmat pentru TVR că sediul Grivco, clădirea unde funcţionează redacţiile Antena 1 şi Antena 3, a fost intabulat pe numele Ministerului de Finanţe.
Nu este singurul sediu Grivco care urmează să fie confiscat. Potrivit instanţei de judecată va fi confiscat şi clădirea din strada Gârlei.
Cel mai probabil, televiziunile care au sediul în clădirea Grivco trebuie să discute cu noul proprietar, adică Ministerul Finaţelor, să vadă dacă li se va mai permite să funcţioneze în această clădire şi care va fi valoarea chiriei.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.