Ce spune Ciolacu despre noul ministru al Justiției. Hurezeanu, vehiculat pentru Externe. Update

Ilie Bolojan, negocieri. Sursa foto: facebook / Ilie Bolojan

Update - Cine va fi ministru al Justiției

Ministrul Justiției este un avocat de Înaltă Curte, care fusese ales președinte al Comsiei Juridice, a spus președintele PSD despre Radu Marinescu.

Întrebat ce părere are despre faptul că este apărătorul unui om de afaceri controversat din Craiova, Marcel Ciolacu a spus că nu a urmărit activitatea profesională a acestuia, dar că el își dorește o societate în care oricine să aibă dreptul la apărare.

De asemenea, preșeidntele PSD a confirmat că una dintre variantele pentru candidatura la Controceni este fostul președinte PNL Crin Antonescu.

În același timp, PNL ar putea să-l susțină pentru postul de ministru de Externe pe fostul jurnalist de la Europa liberă și ambasador în Austria, Emil Hurezeanu.

Update - Ciolacu anunță că există majoritate stabilă în Parlament

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în acest moment există o majoritate stabilă în Parlament, după ce negocierile au trecut printr-o serie de blocaje.

„În acest moment avem o coaliție majoritară în Parlamentul României”, a spus Marcel Ciolacu înainte de a intra în sediul PSD, la o ședință ce va începe la ora 18:00.

„Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește duminică, 22 decembrie 2024, de la ora 18.00, în format fizic și on-line, la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff, nr. 10”, se arată într-un anunț al PSD.

Potrivit surselor politice citate de presă, PNL ar fi renunțat la aproape toate cerințele, adică și la Ministerul Dezvoltării, care va merge la UDMR, și la cel al Transporturilor, care va rămâne la PSD.

Se pare că s-a convenit și împărțirea ministerelor astfel:

PSD - Apărare, Economie și Digitalizare, Agricultură, Sănătate, Transporturi, Cultură, Muncă și Justiție;

PNL - Interne, Externe, Educație, Fonduri Europene, Mediu, Energie

UDMR - Dezvoltare, Finanțe.

Update - Iohannis anunță premierul doar după alegere conducerii Parlamentului

Iohannis: Sper ca, după desemnarea conducerii celor două camere ale Parlamentului să pot să fac nominalizarea de premier.

Președintele a mai declarat că cei patru lideri politici cu care s-a întâlnit, adică cei ai PSD, PNL, UDMR și al minorităților naționale reprezentate în Parlament sunt foarte aproape de stabilirea unui program de guvernare și a unei echipe executive.

În același timp, se pare că liderul PNL, Ilie Bolojan, a renunțat la ideea de a obține unul dintre ministerele Dezvoltării și Transporturilor, în favoarea celor de la PSD și UDMR.

Update - Se reiau negocierile

Negocierile pentru formarea unui nou guvern se reiau, după consultările cu Klaus Iohannis de la Cotroceni.

Liderii PSD, PNL și UDMR se întâlnesc, la această oră, la vilă de protocol din București, pentru a încerca să depășească blocajul intervenit din cauza ministerelor Dezvoltării și Transporturilor, dorite de toate cele trei formațiuni politice.

Update - Declarațiile lui Marcel Ciolacu

Ciolacu: Am luat mandat de la colegi să mergem la Cotroceni pentru consultări cu toate cele trei partide și președintele Klaus Iohannis. Am primit mandat ca PSD să dea premierul, iar partidul a votat ca președintele său să fie cel desemnat.

De asemenea, avem varianta ca PSD să susțină un guvern minoritar, dar precizez că format din partide pro-europene.

Nu punem nicio condiție pentru a susține un guvern minoritar.

Conducerea Camerei Deputaților va aparține PSD, cea a Senatului PSD.

Este pentru prima oară când suntem atât de deschiși și înțelegem că prioritatea este ca statul să aibă un guvern și nu prioritățile fiecărui partid.

Am convenit să avem un candidat unic pentru Cotroceni, desemnat prin consens de PSD, PNL și UDMR. Eu mi-aș dori ca astăzi să avem și numele candidatului pentru prezidențiale.

 

Update - Declarațiile lui Ilie Bolojan

Bolojan: „Am avut o ședință cu două puncte pe ordinea de zi. Primul este formarea unui guvern care să fie funcțional în următoarele zile și să ia măsurile de corecție necesare pentru a echilibra bugetul.

Avem mandat să închidem negocierile, cu propunere de premier din partea PSD, urmând ca ministerele să fie negociate ulterior.

Programul de guvernare este aproape încheiat, mai urmează după amiază negocieri.

Al doilea lucru pentru care am primit mandat este susținerea unui candidat comun pentru președinție, care va fi ales prin consens.

După ședința de Birou Politic Național vom anunța tot ce am hotărât”.

Update - PSD agită iarăși abandonarea guvernării

PSD agită, din nou, ideea de a părăsi guvernarea pentru a forța formarea unui guvern minoritar, care să deconteze politic măsurile de corecție bugetară necesare după seria nesfârșită de angajări de bugetari și de mărire a salariilor angajaților la stat a actualului cabinet condus de Marcel Ciolacu.

Potrivit analiștilor economici, va fi nevoie, pe lângă măsuri de reducere a cheltuielilor statului, și de înghețarea pensiilor și de creșteri de taxe, mai ales în condițiile în care agenția Fitch a retrogradat recent ratingul suveran al României.

Gabriela Firea a confirmat existența opțiunii de retragere a PSD din eventuala coaliție de guvernare, anunțată inițial de președintele PSD Marcel Ciolacu joi, și la care a renunțat în cursul zilei de vineri. De asemenea, fosta primăriță a Bucureștiului a anunțat că, după consultări, conducerea PSD va mai avea o ședință.

Ședințe de urgență la PSD, PNL și UDMR, înainte de consultările de la Cotroceni privitoare la formarea unui nou cabinet.

Ședințe de urgență la PSD, PNL și UDMR

Noile întâlniri ale formațiunilor care încearcă să creeze o majoritate guvernamentală - PSD, PNL și UDMR - au loc în această dimineață, de la ora 10:00.

Aceste ședințe au loc după ce negocierile pentru formarea unui nou Guvern s-au blocat în cursul serii de sâmbătă.

Potrivit unor surse politicie citate de televiziunile de știri, cele trei partide nu s-au înțeles cu privire la împărțirea ministerelor.

Cel mai disputat pare să fie Ministerul Dezvoltării, pe care și-l doresc și PNL, și UDMR. Liberalii condiționează renunțarea la acest portofoliu de primirea celui al Transporturilor, pe care însă socialiștii nu prea vor să îl cedeze.

Ședințe peste ședințe. Partridele se ceartă de la portofolii

În cursul dimineții de duminică, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România s-au reunit la Palatul Victoria pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de consultările inițiate, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis.

Se pare că PSD, PNL și UDMR nu au reușit să ajungă la un numitor comun cu privire la împărțirea funcțiilor în noul cabinet.

„Suvernaiștii” boicotează consultările

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a convocat partidele politice la consultări duminică, începând cu ora 12.00, pentru a stabili un nou guvern. Chiar dacă a invitat toate partidele parlamentare, grupul suveranist alcătuit din AUR, POT și SOS România a anunțat că va boicota consultările.

„Se ridică o problemă de legitimitate, din acel moment, domnul Klaus Iohannis va deveni o persoană fizică, care uzurpă calităţi oficiale, pentru că mandatul preşedintelui României este strict delimitat în Constituţie, de cinci ani şi poate fi prelungit doar în anumite condiţii”, a declarat, pentru a justifica decizia „suveraniștilor”, deputatul AUR Dan Tănasă.

Consultările ar trebui să aibă loc duminică, 22 decembrie 2024, potrivit următorului program:

  • Ora 12:00:
    • Partidul Social Democrat (PSD);
    • Partidul Național Liberal (PNL);
    • Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
    • Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
  • Ora 12:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 13:30 – Partidul S.O.S. România;
  • Ora 14:00 - Partidul Oamenilor Tineri (POT).”, arată un anunț al Administrației Prezidențiale.