Biroul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește, luni, în lipsa președintelui PSD Victor Ponta. Printre altele vor fi luate în discuție și poziția parlamentarilor social-democrați privind votul pentru Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE, dar, potrivit unor surse social-democrate, vor fi tranșate și discuțiile în contradictoriu pe care cei de la UNPR le-au avut în ultma perioadă.
Ședința BPN va fi condusă de președintele intermar Rovana Plumb.
PSD susține că nu ține cu dinții de guvernare
În ceea ce îi privește pe social-democrați, aceștia sunt dispuși să renunțe la UNPR, chiar cu prețul ieșirii de la guvernare. „Suntem același grup parlamentar, ar trebui să avem aceeași linie. Nu se poate ca unii să zică da, și alții ba”, au declarat pentru EVZ surse din PSD, făcând referire la poziția UNPR față de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE. Aceleași surse susțin că în curând PSD va avea o imagine de „partid șantajabil”. „Nu putem ca pe fiecare subiect pe care nu suntem de acord, ei să iasă și să își spună punctul de vedere și noi să ieșim apoi și să ne scuzăm că coaliția merge bine. Decât să fim un mare partid șantajabil, mai bine plecăm de la guvernare”, au mai precizat sursele social- democrate. După calculele lor, PSD rămâne cu majoritate parlamentară pentru că „mai sunt și de la UNPR care sunt de partea noastră”. Toate aceste lucruri vor fi clarificate în ședința Biroului Politic Național al PSD și a coaliției, ambele programate pentru luni. „Așteptăm să se întoarcă președintele Victor Ponta pentru că partidul e în aer fără el”, au mai spus sursele social-democrate.