Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că are ca obiectiv adoptarea, în şedinţa de vineri, a proiectului pe care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în privința mai multor proiecte importante de lege printre care și cel al plafoanelor bugetare.
„La şedinţa de mâine să adoptăm proiectul pe care ne angajăm răspunderea, să intrăm în calendarul de angajare a răspunderii. De asemenea, că m-aţi întrebat și de legea plafoanelor, dacă va fi gata, de asemenea intenționăm să ne angajăm răspunderea în cursul săptămânii viitoare, astfel încât ulterior să putem să venim cu legea bugetului”, a spus Orban
El a menţionat că, săptămâna viitoare, Guvernul va avea cel puţin o asumare de răspundere pe modificările la Legile Justiţiei.
„Modificările pe Ordonanţa 114 sunt în curs de elaborare, mai necesită un mecanism de consultare a mediului de afaceri, a confederaţiilor sindicale, a partenerilor sociali, în special, o consultare şi a unor entităţi publice, cum este Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie şi vom stabili momentul în care suntem pregătiţi să ne angajăm răspunderea. (...) Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai rapid proiectul de lege, astfel încât să ne putem prezenta în faţa Parlamentului", a menţionat prim-ministrul. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că asumarea răspunderii guvernului pe proiectul bugetului pentru anul viitor este strict o decizie a executivului, potrivit rador.ro