Ședință de urgență la Palatul Victoria! Orban și-a convocat cabinetul

Ședință de urgență la Palatul Victoria! Orban și-a convocat cabinetul

Guvernul se reuneşte, vineri, în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se proiectul de lege privind abilitarea Executivului de a emite ordonanţe, dar şi asumarea răspunderii pe abrogarea ordonanţei de urgenţă referitoare la transportul şcolar gratuit al copiilor din judeţe.

Potrivit agendei şedinţei, membrii Executivului vor avea în dezbatere proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, ordonanţa de urgenţă privind siguranţa feroviară, o hotărâre pentru formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti şi o altă hotărâre referitoare la declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării Varianta de ocolire Bacău.

Tot în şedinţa de vineri, Guvernul va decide asumarea răspunderii pe abrogarea OUG 51/2019, care blochează transportul şcolar gratuit al copiilor la nivel de judeţ. Anunţul a fost făcut, joi, pe Facebook, de vicepremierul Raluca Turcan. Aceasta a scris că transportul pentru elevi şi profesori trebuie să intre urgent în sfera serviciilor publice.

„Elevii care fac naveta la şcoală trebuie să aibă la dispoziţie transport public, ca să circule în siguranţă, nu să-şi rişte viaţa făcând autostopul. Nu putem să cerem performanţă copiilor, dacă nu le oferim siguranţă şi condiţii decente în care să înveţe”, a afirmat Turcan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe agenda Executivului se mai află, de asemenea, două hotărâri care privesc Trezoreria Statului, una pentru rectificarea bugetului instituţiei pe 2019, iar cealaltă pentru aprobarea bugetului pe anul 2020.

Membrii Executivului vor lua în dezbatere aprobarea mai multor memorandumuri cu privire la: aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor Uniunii Europene; acordarea de asistenţă Albaniei în operaţiunile de expertizare a structurii clădirilor post-cutremur; evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi propuneri.