Guvernele României şi Bulgariei, conduse de Victor Ponta şi Boiko Borissov, au vineri o nouă şedinţă comună, la Craiova, informează Biroul de presă al Executivului.
Potrivit sursei citate, "principalele obiective ale reuniunii interguvernamentale vizează consolidarea dialogului bilateral în plan politic şi sectorial şi coordonarea poziţiilor în plan european şi regional".
Discuţiile se vor axa pe modalităţi şi proiecte concrete, legate în principal de domeniul economic, al energiei, al transporturilor, al dezvoltării regionale, turismului, afacerilor interne, justiţiei, telecomunicaţiilor, politici sociale, agriculturii şi industriei alimentare.
De asemenea, se vor discuta şi proiecte concrete din cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării.