Evenimentul zilei: Recent, s-a observat o adevărată efervescenţă în discuţia internă din România cu privire la domeniul energiei, în special cu privire la gazele naturale şi proiectele aferente. Sunt evoluţii noi la Bruxelles care să justifice acest interes crescut?

– Ramona Mănescu: Pentru că România nu mai este un stat izolat, iar sectorul său energetic este parte a pieţei şi reglementărilor europene în domeniu, orice evoluţie semnificativă ce are loc la Bruxelles ne implică şi pe noi, iar asta se vede şi în discuţiile interne pe subiect. Într-adevăr, recent au avut loc câteva evenimente care au stârnit mult interes şi chiar şi mai multe controverse.

În primul rând este vorba despre o Audiere Publică privind organizarea pieței gazelor naturale și revizuirea Directivei 2009/73/CE (Directiva privind gazele naturale) ce a avut loc în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a Parlamentului European pe 21 februarie.

Apoi este decizia din 6 februarie a Băncii Europene de Investiţii, de a acorda un împrumut de 1.5 miliarde euro pentru proiectul TAP – Trans Adriatic Pipeline, conductă care face joncţiunea cu TANAP (Trans Anatolian Pipeline) şi SCP (South Caucasus Pipeline) completând Coridorul Sudic de Gaze ce leagă Bazinul Caspic, mai exact depozitul Azer Shah Deniz 2, prin Georgia şi Turcia cu zona sudică a pieţei europene de gaz: Grecia, Albania şi Italia. Este cea mai mare susţinere financiară acordată vreodată de BEI pentru un proiect energetic.

– Se întrevăd schimbări majore ale politicii viitorare în domeniu? Ştiu că ambele subiecte au fost înconjurate de dezbateri aprinse şi există un nivel semnificativ de controversă în jurul lor.

– Nu putem vorbi de schimbări majore, dar în mod cert are loc o aşezare a politicilor europene în domeniu şi o poziţionare strategică corectă.

În primul rând este vorba de propunerea Comisiei de a extinde principalele prevederi ale Directivei privind gazele naturale, în aşa fel încât ele să se aplice şi în cazul tuturor proiectelor actuale şi de viitor privind conducte de gaz dintre ţări ale UE şi ţări terţe. Ţinta o reprezintă Nord Stream 2 – unul dintre proiectele de suflet ale Gazprom şi, implicit, ale Rusiei.

Pentru Nord Stream 2 şi Gazprom, în practică, aceasta ar însemna separarea companiilor transportatoare de cele producătoare, accesul terților la infrastructură şi tarife transparente, precum şi o diluare a participației Gazprom prin vânzarea acțiunilor către alți investitori. Rezultatul este fie abandonarea proiectului de către Gazprom – dacă obiectivele privind întărirea monopolului rusesc şi păstrarea pârghiilor politice primează – sau o negociere a proiectului în termenii UE. Indiferent ce va alege Rusia, pentru UE este o situaţie win-win: suntem consecvenţi obiectivului strategic de diversificare şi securizare a surselor de energie.

Schimbările Directivei Gaz sunt punctuale din această perspectivă, cu un puternic caracter tehnic, şi tocmai de aceea ele nu reprezintă o schimbare strategică majoră. Dar asta nu înseamnă că ele nu deranjează nişte ape şi nu răscolesc nişte interese, în special cele ruseşti.

Referitor la al doilea eveniment – finanţarea BEI de 1.5 miliarde pentru TAP, controversele au venit în special din zona verzilor. Argumentul lor este inutilitatea investiţiei, în condiţiile în care UE trebuie să se îndrepte mai mult spre energiile verzi.

„Sursele alternative de energie nu oferă constanță”

Dintr-o perspectivă mai îngustă, argumentul pare valabil. Dar, dacă privim în ansamblu, şi luăm în calcul că în momentul de faţă UE închide centrale atomice şi există o presiune constantă în acest sens, închide centrale pe cărbune şi pe păcură – ceea ce este logic, iar sursele alternative – în special cele eoliene şi fotovoltaice nu oferă constanţa de care este nevoie într-un sistem energetic, atunci înţelegem că gazul rămâne pe termen nedefinit o sursă de energie pentru mulţi şi un element tampon.

Chiar şi energia hidro, din clasicele lacuri de acumulare, începe să şchioapete în condiţiile schimbărilor climatice – avem deja destule situaţii cu niveluri record (pe plus sau pe minus) ale unor lacuri. Discuţiile despre impactul infrastructurii asupra mediului sunt un alt capitol, iar ele pot avea loc la nesfârşit. Dar este evident că infrastructura pentru transportul de gaze are un impact semnificativ mai redus decât cea petrolieră, iar riscurile asociate sunt incomparabile faţă de situaţia tancurilor şi conductelor petroliere. Asta o recunosc, cu jumătate de gură, chiar şi verzii.

Ţinând cont de acţionariatul BEI şi de lungul timp acordat dezbaterii interne până la anunţarea deciziei favorabile de finanţare, sprijinul băncii pentru TAP înseamnă, de fapt, un cec pentru toată strategia UE de interconectare şi diversificare a reţelei de aprovizionare şi transport de gaze.

– Aşa cum aţi spus la început „România nu mai este un stat izolat, iar sectorul său energetic este parte a pieţei şi reglementărilor europene în domeniu, orice evoluţie semnificativă ce are loc la Bruxelles ne implică şi pe noi”. Cum este afectată România?

– România a început de câţiva ani să facă paşi concreţi, cel puţin pe piaţa gazului, într-o direcţie corectă. Încet, ne aşezăm acolo unde ar fi trebuit şi am fi putut să fim de mai mult timp: o piesă cheie în zona sud-est europeană şi un hub de intrare pentru energia destinată centrului Europei. Noi suntem beneficiarii unei independenţe energetice de invidiat, dar nu am folosit aceasta pentru a ne poziţiona mai bine. Abia acum o facem, iar vârful de lance îl reprezintă gazoductul BRUA.

Sprijinul BEI pentru TAP înseamnă o ultimă confirmare pentru succesul Coridorului Sudic de gaze. Iar pentru România înseamnă că BRUA nu va ajuta doar la stabilitatea sistemului regional de transport de gaze prin interconectarea reţelelor din Bulgaria, România, Ungaria şi Austria ci va putea şi livra gaze direct către centrul Europei şi LNG din nordul Greciei.

BRUA înseamnă însă şi conexiunea cu Bazinul Mării Negre şi cu resursele de acolo, precum şi cu preconizatul terminal LNG de la Constanţa, conform proiectului AGRI (Azerbaidjan – Georgia – Romania Interconector). În acest context, şi modificările preconizate pentru Directiva Gaz ne ajută. A negocia conexiunile de infrastructură de gaz ale Uniunii Europene cu ţările terţe în condiţiile legislaţiei europene înseamnă un plus de transparenţă, securitate şi predictibilitate.

Este o veste bună şi pentru siguranţa financiară a proiectelor, pentru că în mod evident înseamnă şi mai multă atractivitate pentru bănci. România se gândeste şi ea serios la interconectarea energetică directă cu Bazinul Caspic. Asta înseamnă investiţii mari, iar aceste ultime evoluţii sunt o veste bună.

„Budapesta înţelege perfect că o relaţie bună cu România este extrem de avantajoasă”

– Evenimentul zilei: Dar totuşi cum se justifică atenţia crescută acordată recent Transgaz, relaţiei cu FGSZ (operatorul maghiar de transport gaze) şi proiectelor în care este implicată în Romania. Am văzut o mulţime de articole în presa ultimelor săptămâni, care atrag atenţia asupra intereselor ruseşti în zonă, a poziţiei Ungariei – nu întotdeauna favorabilă României, precum şi asupra reacţiilor părţii româneşti. A fost vizita Ministrului Ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, de la începutul lunii februarie şi contradicţiile în declaraţii dintre acesta şi domnul Meleşcanu.

– Ramona Mănescu: Transgaz deja nu mai este doar un actor naţional şi joacă în mod serios la nivel regional. Tocmai a câştigat, prin filiala sa din Republica Moldova, Eurotransgaz, licitaţia privind privatizarea întreprinderii moldovene de stat Vestmoldtransgaz, care va construi conducta Iaşi – Ungheni pe teritoriul Moldovei.

Tot Transgaz este în cărţi, alături de compania Reganosa din Spania, dar şi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru achiziţia unui pachet majoritar de 66% din DESFA, operatorul grec de gaze.

Aceste dezvoltări regionale se potrivesc mănuşă cu proiectul BRUA şi cu fazele următoare de exploatare a rezervelor de gaz din Marea Neagră.

În mod cert, rolul activ jucat de Transgaz la nivel regional afectează interesele ruseşti din jurul României, din ţările care până acum au fost ţinute captive de Gazprom. Să nu ne imaginăm că această evoluţie, care loveşte atât în pârghiile politice cât şi în resursele financiare ale Moscovei rămân fără reacţie. La fel, să nu ne imaginăm că răspunsurile se limitează strict la instrumentele din zona comerţului internaţional. Din păcate, în acest domeniu, Rusia are o tradiţie în a folosi şi alte tipuri de unelte, mai puţin ortodoxe.

Pe de altă parte, relaţia noastră cu Ungaria se joacă într-un cu totul alt registru, în interiorul Uniunii Europene. Sunt sigură că Budapesta înţelege perfect poziţia în care se află şi că o relaţie bună cu România este extrem de avantajoasă nu doar în plan politic, ci şi economic.

Gazele azere din Coridorul Sudic pot fi cheia spargerii monopolului rusesc pentru piaţa de energie din Ungaria. Iar gazele din Marea Neagră nu pot fi decât o altă veste bună. Multiplicarea surselor înseamnă şi mai multă concurenţă, deci un avantaj direct pentru buzunarul consumatorilor finali. Mai departe, Ungaria nu are decât de câştigat dacă propria reţea de transport gaze este parte a soluţiilor alternative pentru centrul Europei. Orice altă poziţie din partea Ungariei ar dezavantaja-o atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Referitor la treaba pe care o face Transgaz, lucrurile sunt mult mai simple. Îmi este greu să identific un alt proiect la nivel naţional, care să meargă măcar pe jumătate la fel de bine, faţă de cum merge acum BRUA şi proiectele conexe. În sfârşit, pot spune că există un proiect de anvergură în România, care avansează consecvent şi în direcţia bună, şi care va aduce beneficii semnificative ţării noastre.

Perspectivele sunt încă şi mai frumoase, dacă vorbim de interconectarea BRUA cu portul Constanţa şi mai departe, peste Marea Neagră, către Bazinul Caspic. Atât Azerbaidjanul cât şi Turkmenistanul sunt foarte interesate pentru că în mod cert au nevoie de piaţă de desfacere pentru oferta lor de gaz, iar Europa este alegerea cea mai avantajoasă.

„Banii europeni alimentează un regim certat cu drepturile omului”

Evenimentul zilei: Pentru ca aţi menţionat Azerbaidjanul şi Turkmenistanul, am văzut că unul dintre argumentele celor care se opun dezvoltării în continuare a unor proiecte din zona energiei precum Coridorul Sudic, este cel conform căruia aceste proiecte implică ţări care au serioase probleme democratice şi unde, în acelaşi timp, există suspiciuni de corupţie. Banii europeni ar urma să alimenteze aceste regimuri ce nu au un istoric favorabil în zona drepturilor omului, precum şi buzunarele unor oligarhi locali.

– Ramona Mănescu: Aceasta este o altă discuţie, dar răspunsul la ea nu trebuie ocolit. Până acum, Europa a depins de gazul rusesc. Aceasta a creat o mare vulnerabilitate, exploatată de Moscova.

Să ne uităm la ceea ce face chiar zilele acestea Moscova, care a redus livrările de gaz către Ucraina, în plin val de frig, solicitând acte adiţionale la actualele contracte şi returnând plăţile avansate de Ucraina, asta în ciuda deciziei de joi a Tribunalului Internaţional de arbitraj de la Stockholm care a decis că Gazprom trebuie să platească firmei ucrainene Naftogaz suma de 2,56 miliarde de dolari pentru încălcarea obligaţiilor contractuale.

Vineri, situaţia deja a escaladat, şeful Gazprom, Alexei Miller, a anunţat începerea procedurii de reziliere a contractelor de furnizare a gazului către consumatorii ucraineni şi a tranzitului de gaze către ţările europene. Gazprom a motivat această decizie prin implicaţiile hotărârii Tribunalului Internaţional de arbitraj de la Stockholm, declarând că „o continuare a contractelor este nerentabilă, inutilă din punct de vedere economic”.

Evident, această evoluţie deja îngrijorează ţările europene, în ciuda asigurărilor venite de la Alexander Novak, Ministrul rus al Energiei. Ea va fi folosită cu siguranţă de către Rusia ca o pârghie în favoarea propriilor proiecte ce ocolesc Ucraina, precum Nord Stream 2.

Diversificarea şi securizarea surselor de gaz este un răspuns politic strategic, firesc. Doar că până acum nu s-a plâns nimeni că banii europeni alimentează un regim certat cu drepturile omului – cel de la Moscova şi buzunarele aceloraşi oligarhi care finanţează campanii cu troli, fake news şi dezinformare pe întregul teritoriu al Uniunii Europene.

Cred că dezvoltarea altor parteneriate economice în piaţa de energie este benefică pentru toată lumea. Două entităţi care au în comun un proiect economic, vor aborda mai uşor şi alte subiecte. Doar şi pentru faptul că se vor întâlni mai des şi vor discuta mai mult. Este cazul relaţiei UE cu Azerbaidjan sau Turkmenistan.

Cred că, în ciuda efectelor pe termen scurt, mişcările strategice făcute de UE sunt benefice şi relaţiei noastre cu Rusia. Aceasta din urmă va înţelege într-un final că nu poate câştiga această luptă altfel decât prin armele corecte şi legale ale pieţei. Iar renunţarea la tacticile murdare va face bine ambelor părţi.

În mod cert, relaţiile economice şi banii europeni nu generează corupţie şi nu subminează democraţia, ci, din contră. Am o altă abordare faţă de alţi colegi din Parlamentul European şi cred că putem obţine mult mai mult şi mai repede prin cultivarea diplomaţiei economice decât prin condamnarea constantă şi arătarea cu degetul a vecinilor noştri. În plus, în acest joc, nimeni nu este îngerul perfect şi nimeni nu este diavolul întruchipat.

Te-ar putea interesa și: