Cei care merg la vrăjitoare sau clarvăzători o fac din disperare, superstiție, dar, mai ales, pentru că sunt prea creduli. O ședință de spiritism costă între 100 de lei pentru a scăpa de un deochi și până la 1.000 de euro pentru a fi vindecat de o boală incurabilă. Specialiștii consideră că poporul român este unul naiv
Ionela este o împătimită a vizitelor la vrăjitoare, vindecători și clarvăzători. „Merg de trei-patru ori la vrăjitoare. Mă costă minimum 500 de lei în fiecare lună, uneori și 1.000 de lei. De ce o fac? Fiecare are obsesia lui, superstiția lui. Pe mine mă ajută să am mintea împăcată că îmi va merge bine. Că nu voi fi urmărită de ghinione în săptămâna aceea”, ne-a explicat ea pe o rețea de socializare.
Aceasta are 38 de ani, este economist, lucrează la o corporație, și ne explică că merge doar „la vrăjitoarele bune”. „Nu merg pentru a face rău cuiva, nu merg la vrăjitoarele cu magie neagră, merg doar la cele cu magie albă. Nu mă interesează că sunt păcălită sau nu, important că eu sunt mulțumită, împăcată, îmi găsesc echilibrul”, explică aceasta.
„Clubul fraierilor”
Întrebată ce își dorește să-i aducă ședințele de vrăji, replică imediat: „Nu vreau să câștig la Loto. Nu cer mașini, bogății etc. Îmi doresc să-mi întemeiez o familie, să am o familie reușită”.
FOTO: Trucul cel mai des folosit de Ildiko era să se lege la ochi și apoi să încerce să ghicească mișcările clientului
Ca Ionela sunt mii de români care își dau o mare parte a veniturilor lunare la ședințe de spiritism. Românul, ca mai toate națiile din zona asta a Europei, a Balcanilor, este ușor credul. „Orice român are tendința, din când în când, de a intra într-un fel de club, sectă a fraierilor. De a crede ceva care nu poate fi posibil, doar pe motivul că așa va avea noroc”, ne explică psihologul Monica Popa.
Această pornire spre naivitate a românilor a dus la înmulțirea numărului de vrăjitoare care pretind chiar și că pot să-i învie pe cei morți, să vindece de boli, să asigure succesul în carieră și chiar să le aducă permisul auto.
Popoarele din zona Balcanilor sunt predispuse la credințele conform cărora lumea este controlată de spirite bune și spirite rele
Clarvăzătoarea Ildiko de la OTV, ultima șarlatancă
Ildiko Kovacs Balmuș a fost reținută, în data de 19 iunie, alături de fiica ei, pentru înșelăciune, după ce polițiștii au făcut percheziții la locuința acesteia din București. Cele două femei au fost duse la audieri. Alături de acestea, la declarații au fost luați și soțul clarvăzătoarei, fiul său și un alt tânăr. „S-a stabilit faptul că bănuiții, prin folosirea de nume și calități mincinoase, sub pretextul efectuării unor tratamente miraculoase de vindecare, au pretins și primit de la mai multe persoane vătămate sume de bani cuprinse între 500 și 120.000 de lei”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei. Ildiko este mai cunoscută publicului pentru aparițiile sale la postul de televiziune al lui Dan Diaconescu, unde bandajată la ochi, susținea că vede în viitor.
În ce mai cred românii
Din relatările pasionaților de vrăji, din mărturisirile vrăjitoarelor și din discuțiile de pe forumuri, „Evenimentul zilei” a alcătuit lista acțiunilor de spiritism la care apelează conaționalii și prețurile plătite.
FOTO: Tămăduitoarea Ildiko se afl ă după gratii, fi ind reținută preventiv, după ce a păcălit mai multe persoane, majoritatea din Capitală
1 Deochiul. „Majoritatea clienților vin ca să scape de deochi. Se simt rău de câteva zile și cred că au fost deocheate. Eu le scap”, ne spune vrăjitoarea Iordana. Ea cere 100 de lei pentru a alunga deochiul.
2 Farmecele în dragoste. Cei mai mulți dintre clienții ședințelor de spiritism provine din rândul femeilor. În general, ele vor să scape de farmecele care au fost aruncate pe ele de dușmancele în dragoste. Tariful pentru a scăpa de farmece este între 200 și 1.000 de lei.
3 Visele prevestitoare. O altă parte a românilor care aruncă bani pe spiritism sunt cei care vin să vadă ce semnificație are visul din noaptea precedentă. Minimum 100 de lei te costă și această curiozitate.
4 Tarotul. Cititul viitorului în cărți costă și el minimum 50 de lei.
5 Observarea viitorului în bolul de cristal face cam 100 de lei.
6 Vindecarea miraculoasă, chiar și de o boală cum este cancerul, este promisă de vindecători contra unor sume care ajung la 1.000 de euro.
7 Avansarea la slujbă face între 100 și 400 de lei în funcție de poziția solicitată.
Cel mai credul român a dat 110.000 de lei pentru o falsă iubire
Una dintre victimele lui Ildiko a apelat la aceasta în luna martie 2014, după ce a văzut un anunț al acesteia în ziarul „Liberatea”. Ioan avea probleme în dragoste și i-a cerut ajutorul tămăduitoarei. Ildiko a aflat de clientul său inclusiv despre Laura Maria, fostă colegă de serviciu, persoană faţă de care Ioan avea sentimente de dragoste.
FOTO: Aceasta promitea că poate vindeca orice boală, de la simple reumatisme, până la boli netratabile de medicină
Regie în locul vrăjilor
„Începând cu luna iunie 2014 până în luna noiembrie 2014, inculpata Kovacs Ildiko, în cadrul şedinţelor de tratament, îi spunea clientului că avea viziuni legate de Laura- Maria, referitoare la o viitoare relatie afectivă cu Ioan”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 de reținere a lui Ildiko.
Pentru a-l convinge definitiv pe Ioan că o poate aduce pe Laura Maria în brațele sale, Ildiko a pus în aplicare o întreagă regie. Fiica sa, Farkas Timea,
În timpul acestor discuții, ea susținea că îl iubește pe Ioan dar că are nevoie de sprijin financiare pentru a scăpa de anumite probleme.
„Suma totală remisă, conform declarației persoanei vătămate, a fost de circa 110.000 lei, sumă plătită în diferite ocazii unor intermediari, persoane indicate de inculpata Farkas Timea în cadrul convorbirilor telefonice purtate cu persoana vătămată”, se mai precizează în motivarea instanței.
Spiritism fără efect
Elena a fost o altă victimă a lui Ildiko. Tămăduitoarea lui Dan Diaconescu i-a promis că îi poate dezlega fiul de farmece și a determinat-o să-i dea suma de 18.000 lei în acest scop. După ce a achitat suma , clienta și-a dat seama că a fost păcălită și a vrut banii înapoi, dar Ildiko a fost de negăsit.
Vasile din Giurgiu a fost și el una dintre victimele clarvăzătoarei căreia i-a plătit 11.000 lei, pentru a-i vindeca fiica de o boală incurabilă și pentru a-i proteja familia împotriva farmecelor.
„Întrucât starea de sănătate a fiicei sale nu se ameliorase, persoana vătămată Orbeanu Vasile a încercat să o contacteze pe suspectă, pentru recuperarea sumelor de bani, însă aceasta nu i-a mai răspuns la telefon”, mai scrie
Riscă să fi e condamnate pentru înșelăciune
ieșire din bombardamentul vrăjilor și vrăjitoarelor a apărut la sfârșitul lui 2011, după ce a ajuns în instanțe dosarul unor vrăjitoare care terorizau vedetele. Nicolae Păun, deputatul care reprezintă minoritatea romă în Parlament, a promis că va întocmi un proiect de lege prin care să restricționeze vrăjitoria. Imediat a fost șantajat public. „Prin dăscântecele și ritualurile noastre, nu o să mai aibă scaunul acesta (n.r. de deputat). O să avem grijă să-l amuțim”, l-a amenințat public o vrăjitoare. Păun a renunțat la proiect și în anul următor a obținut un nou mandat.
Președintele Societății Române de Parapsihologie, profesorul universitar Adrian Pătruț, nu s-a opus unei astfel de legi și ne asigură că oricum „activitatea vrăjitoarelor este o amăgire”. La rândul lor, reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Muncipiului București, neau precizat că astfel de fapte „pot fi încadrate la categoria înșelăciunilor comise prin metoda ghicitului sau a realizării de vrăji, acestea având drept țintă în special persoanele tinere, mai ales cele de sex feminin”.
ROMÂNII APELEAZĂ LA VRĂJI PENTRU AVANSARE
În ultimii ani au fost tot mai multe cazuri de șarlatani care susțineau că vindecă anumite boli sau pot asigura un viitor ferit de probleme. Vrăjitoarele Melissa și Vanessa au fost chiar arestate preventiv și condamnate. Apetitul românilor de a se lăsa păcăliți a fost demonstrat și de EVZ care, în
MELISSA
Rada Mincă, cunoscută sub numele de vrăjitoarea Melissa, este specializată în păcălirea persoanelor publice. Printre victimele sale a fost și Oana Zăvoranu. În februarie, a fost condamnată trei ani cu suspendare de Tribunalul Ilfov pentru înșelăciune și șantajarea vedetei. Mai exact, ea îi cerea Zăvorancei o sumă de bani pentru a o scăpa de blesteme.
Roxana Lider este numele adevărat al vrăjitoarei Vanessa. Și acesteia îi plăcea să păcălească vedetele, primind și ea aceeași condamnare ca Melissa. Roxana Lider urmărea presa pentru a afla ce vedete au probleme. Apoi o contacta, transmițându-i că a pus o vrajă asupra ei și că o poate scăpa de ghinioane în schimbul unei sume de bani.
CLARVĂ Z ĂTORUL
Cunoscut sub numele de „Clarvăzătorul lui Dan Diaconescu” în urma aparițiilor sale dese la OTV, Doru Pîrv îi păcălea cu ușurință pe naivi. În schimbul unor sume de bani susținea că poate vedea viitorul, sfătuindu-și clienții ce decizii să ia sau nu. Pîrv a fost condamnat definitiv, în martie, la patru ani de închisoare în dosarul de șantaj al lui Dan Diaconescu.
FOTO: Doru Pîrv