E vorba despre tardigrade, despre care studiile au arătat că suportă, printre altele, lipsa de gravitație, care în cazul altor forme de viață duce la umflarea corpurilor precum un balon, capilarele cedând și sângele fierbând în vene. Acestea trec și testul radiațiilor, care ar face ca o viețuitoare să-și piardă cunoștința în 15 secunde.

Probabil că vom combina cândva ADN-ul tardigradelor în propriile noastre celule, pentru a permite rezistența corpului uman la condiții cu totul speciale.

Chris Mason, genetician și profesor asociat de fiziologie și biofizică la Universitatea Weill Cornell din New York, a investigat efectele genetice asupra zborului spațial și cum vor putea oamenii depăși toate inconvenientele pentru ca specia umană să poată ajunge departe în sistemul nostru solar. Una dintre căile mai ciudate, prin care se vor putea proteja astronauții în locații precum Marte, spune Mason, ar putea implica ADN-ul tardigradelor, micro-viețuitoare microscopice ce pot supraviețui în cele mai extreme condiții, inclusiv vidul spațial.

Mason a condus una dintre cele 10 echipe de cercetători NASA alese să-i studieze pe astronauții gemeni Mark și Scott Kelly. După lansarea din 2015, Scot Kelly a petrecut aproape un an la bordul Stației Spațiale Internaționale, în timp ce fratele său geamăn a rămas pe Terra.

Prin compararea modului în care cei doi au reacționat biologic la mediile cu totul diferite de expunere, cercetătorii au dorit să afle mai multe despre impactul misiunilor spațiale de lungă durată asupra corpului omenesc.

Viitorii astronauți probabil vor apela la medicamente prescrise sau alte unelte pentru a reduce efectele biologice ale misiunilor spațiale. Însă, noile studii au în vedere inclusiv modul în care editarea genelor umane ar putea crește capabilitatea umană de a călătorii la distanțe mari în spațiul cosmic și pe alte planete, precum Marte, scrie Ziare.com.

Te-ar putea interesa și: